O avarie pe conducta de alimentare cu apă a sistat furnizarea apei potabile în cartierele Medeea, CET, Viile Noi și Anda

RAJA
Astăzi – 11 martie 2025, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Vârful cu Dor, din municipiul Constanța.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul 09.00 – 17.00, în cartierele Medeea, CET, Viile Noi și Anda, cu punctele termice aferente acestor zone.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții RAJA.
UPDATE:
Echipele RAJA deplasate pentru remedierea avariei de pe strada Vârful cu Dor, din municipiul Constanța au întâmpinat mai multe probleme de ordin tehnic care au impus necesitatea unor intervenții suplimentare. Acestea implică prelungirea duratei de sistare a apei și implicit extinderea ariei afectate.
În această situație, până în jurul orei 20.00 sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele cartierele: Medeea, CET, Viile Noi și Anda, cu punctele termice aferente acestor zone, cei din cartierul KM 4-5 și Zona Industrială Caraiman.
Ne cerem scuze pentru orice neplăceri cauzate și vă mulțumim pentru înțelegere!