11 august 2025 0:48

O farsă SINISTRĂ a pus pe jar polițiștii, care au instituit filtre pe autostrada A2: O femeie a anunțat la 112 că e bătută de bărbat. Ulterior a recunoscut că a făcut o glumă

Poliție, razii

Poliție, razii

image_pdf

Astăzi, în jurul orei 17.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat pe autostrada A2, ar fi fost agresată fizic de către soțul acesteia, după care apelul s-ar fi întrerupt brusc.

Imediat după apelul 112, polițiștii au demarat cercetările, au fost instituite filtre rutiere pe autostrada A2, iar în urma verificărilor, persoana în cauză a fost identificată ca fiind o femeie, de 36 de ani, din județul Dâmbovița.

Femeia nu a mai răspuns la telefon aproximativ 2 ore.

Un echipaj de poliție din cadrul I.P.J. Dâmbovița s-a deplasat la domiciliul persoanei, totodată luând legătura și cu vecinii și rudele.

După ce femeia a fost contactată de către rude și vecini, aceasta i-a răspuns operatorului 112 la telefon, recunoscând faptul că a fost o glumă și nu a fost victima vreunei infracțiuni.

În urma investigațiilor, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform O.G. 34/2008, pentru alertarea intenționată a Serviciului de urgență 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție în mod nejustificat.

Reamintim cetățenilor că apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112 pune în pericol vieți omenești, întrucât ocupă resurse care ar putea fi folosite pentru salvarea reală a cuiva aflat în pericol.

Lasă un răspuns