O femeie din Limanu a plătit unor necunoscuți 150 milioane lei vechi pentru un accident rutier care nu a avut loc!
Puși pe căpătuială, mai mulți escroci, rămași, deocamdată, necunoscuți, contactează diverse persoane, cărora le prezintă povești lacrimogene care ar sfărâma și pietrele, cu scopul de a se alege cu sume mari de bani.
Printr-o astfel de întâmplare, strigătoare la cer, a trecut, miercuri, 3 aprilie, o femeie, din Limanu. Aceasta a căzut într-o capcană, în care a atras-o și pe nepoata sa, paguba având o valoare de 150 milioane de lei vechi. Ce s-a întâmplat de fapt? „Ieri, dimineață, am primit un telefon de la mătușa mea, T. D., în vârstă de 53 de ani, din Limanu, care mi-a cerut, disperată, ajutorul. Cu puțin timp în urmă, la rândul ei, fusese contactată, telefonic, de către un bărbat care s-a recomandat ginerele său. Bărbatul, a cărui voce semăna foarte bine cu a ginerelui real, i-a spus că a accidentat doi copii și că tatăl acestora i-a cerut suma de 3.500 de euro pentru a nu-l mai reclama la poliție în vederea întocmirii unui dosar penal. Presupusul ginere a pasat telefonul unui alt bărbat care s-a prezentat a fi avocatul Dima, cel care îl reprezintă pe tatăl copiilor răniți în respectivul accident de circulație. Cei doi au fost foarte convingători, astfel că ruda mea, m-a sunat îngrozită și mi-a cerut să-i împrumut, urgent, niște bani. Cu toate că aveam dubii în legătură cu acest caz, ce mi s-a părut, din start, suspect, m-am deplasat, totuși, la bancă, de unde mi-am scos toate economiile, respectiv suma de 150 milioane de lei vechi. Am făcut acest lucru, deoarece mătușa mea, era, aproape, în stare de șoc, din cauza acelui accident, care, în realitate, nu a avut loc. După aproximativ o oră, mătușa mea a vorbit cu adevăratul ginere care i-a spus că nu a făcut niciun accident! Deoarece am fost păcălite, ne-am prezentat la Poliția Mangalia, însă, ni s-a spus că cei care se ocupă de astfel de cazuri sunt colegii de la Constanța, motiv pentru care vom merge acolo pentru a reclama cele întâmplate”, ne-a declarat, cu lacrimi în ochi, G. I., de 30 de ani, din Mangalia.
Comandantul adjunct al Poliției Mangalia, comisar-șef Valentin Mustățea ne-a declarat că, în cursul zilei de marți, 2 aprilie, o altă femeie din comuna Limanu, a sesizat că un individ i-a cerut, telefonic, o sumă importantă de bani, pentru ca un prieten comun să scape dintr-o încurcătură. „Cea în cauză, nu a luat de bune rugămințile acelei persoane, motiv pentru care
ne-a adus la cunoștință ce i s-a întâmplat. Din păcate, în ciuda numărului mare de escrocherii, oamenii tot mai cad în plasa unor astfel de indivizi. Cetățenii trebuie să ne sesizeze, imediat, în astfel de situații, însă, cel mai indicat, este să nu mai dea, cu atâta ușurință, sume de bani. Indivizii sunt greu de depistat, șansele ca prejudiciul să mai fie recuperat sunt, în consecință, reduse, iar oamenii rămân fără banii puși de o parte pentru zile negre. Dacă vor fi identificați, cei în cauză vor fi cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”, ne-a declarat comandantul adjunct al Poliției Mangalia, comisar-șef Valentin Mustățea.