O nouă campanie de reciclare a deşeurilor de tip EEE, la Mangalia
Asociaţia Română pentru Reciclare RoReC, în parteneriat cu Primăria Mangalia şi cu sprijinul societăţii de salubrizare Polaris, organizează, în perioada 22-23 martie, o campanie de reciclare a deşeurilor electrice şi electrocasnice vechi sau defecte. Sub deviza “Locul deşeurilor nu este în preajma ta”!, organizatorii vor amenaja un centru de colectare, pe platoul din faţa Casei de Cultură, între orele 09.00 – 18.00, unde cetăţenii oraşului pot veni să depoziteze obiectele electrice nefuncţionale. Pentru preluarea gratuită de la domiciliu a aparatelor de mari dimensiuni sau de la instituţii şi societăţi comerciale, doritorii pot suna la nr. de telefon: 0751.302.127 sau 0800.444.800. Fiecare deponent va primi cupoane valorice pentru aparatele electrice mari întregi (combine, vitrine şi lăzi frigorifice, frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe şi vase etc.) şi vor avea ocazia să participe la o tombolă cu premii pentru orice alt aparat electric predat. Valoarea cupoanelor este de 40 de lei pentru combine, vitrine şi lăzi frigorifice, frigidere, congelatoare întregi şi complete. De asemenea, deponenţii de maşini de spălat rufe şi vase, uscătoare de haine, aparate de aer condiţionat complete, vor primi câte 20 lei în cupoane valorice. Tragerea la sorţi a taloanelor completate şi depuse în cadrul acţiunii de colectare va avea loc, luni, 24 martie, ora 11.00, la sediul Poliţiei Locale din localitate, situat pe str. Delfinului nr.1, în prezenţa autorităţilor locale. Tombola cu premii va oferi deponenţilor posibilitatea de a intra în posesia unui aspirator cu acumulatori, a unui cuptor cu microunde, a unei cafetiere sau mixer.
in Nerptun si Olimp nu veniti?