25 noiembrie 2024 22:36

Olimpiada națională de limbă și literatură turcă

 79 de elevi din județele Constanța, Tulcea și din municipiul București, pasionați de limba și literatura turcă își vor etala competențele lingvistice și culturale în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Olimpiadei naționale de limbă și literatură turcă, ce se desfășoară la Constanța, în perioada,18-21 aprilie 2017.

 Competiția este organizată de Ministerul Educaţiei Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Constanța în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România și este găzduită de Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța.

Astfel, elevii vor susține miercuri, 19 aprilie a.c., în intervalul,11.00-14.00, proba scrisă din cadrul olimpiadei, urmând ca cei mai buni să fie premiați vineri, 21 aprilie a.c., începând cu ora 11.00 (Sala „Remus Opreanu”).