30 octombrie 2024 5:51

Paradis Land din Neptun va fi vizitat, anul acesta, de 50.000 de turişti!

paradisPe un litoral ancorat, încă, în vechile mentalităţi ale petrecerii concediului la „mare, soare şi cazare“, în centrul staţiunii Neptun se derulează un nou concept al distracţiei: Paradis Land. Parcul de aventură inaugurat în urmă cu câteva săptămâni a devenit un pol al atracţiei pentru turişti, dar şi pentru locuitorii Mangaliei şi cei ai Constanţei. Conceptul de parc de aventură la mare a fost gândit de către doi oameni de afaceri din Constanţa, Aurelian Marin şi Cosmin Stanciu.

„Paradis Land este un concept pentru toate categoriile de vârstă“, ne-a declarat Aurelian Marin, unul dintre proprietarii parcului. „Pe o suprafaţă de două hectare de pădure, avem 14 trasee cu diferite grade de dificultate şi peste 200 de ateliere, aşa cum numim noi legăturile dintre copaci. Gradele de dificultate şi de aventură, jocurile de căţărare, airsoft-ul, trasee de tiroliene, se adresează, toate, persoanelor cu vârste de la patru ani în sus“.

Paradis Land este cel mai mare parc de gen de pe litoral şi al doilea ca mărime din ţară, după Braşov. Gradele de dificultate sunt marcate de culori: cel mai uşor traseu este cel alb şi cuprinde opt ateliere cu platforme amplasate la 1,2 metri înălţime: Scara lego, Puntea Piraţilor, scara orizontală, Podul nepalez, Cartuşiera, Tiroliana, Butoi, Leagane cu saulă. Cel mai dificil traseu este cel negru, compus din 14 ateliere cu platforme amplasate la o înălţime de maxim 12 metri: Leăgan cu grindă, Liana, Inele cu treaptă, Scara de elicopter, Surf, leagane în trepte, Pod indian cu parâmă, Tiroliana ascendentă, Pod indian cu role, Trapez cu saula, Şarpe vertical cu parâmă, Pod indian în „v“ cu lemn, Puntea piraţilor cu obstacole, Tiroliana.

Pe lângă traseele „colorate“, suplimentar, mai puteţi să vă petreceţi timpul la panoul de căţărare (plătind, suplimentar, 15 lei) sau pe traseul de tiroliene (10 lei/turul). Intrarea în Paradis Land este gratuită, cei ce plătesc fiind, efectiv, cei ce urmează traseele de căţărare. Copiii achită 35 de lei, adulţii 50 de lei, iar elevii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani – 40 de lei.

Paradis Land este deschis zece luni pe an, de la 1 martie şi până pe 31 noiembrie, beneficiază, în plin sezon, de 30 de salvatori şi va fi vizitat, din estimările proprietarilor, de circa 50.000 de clienţi. Pentru realizarea sa au fost investiţi 350.000 de euro, suma urmând să fie amortizată, în cel mai optimist scenariu, în maximum 2 ani.