24 noiembrie 2024 16:30

Peste 5800 de absolvenți constănțeni ai clasei a VIII-a au participat la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale (sesiunea 2-27 iunie 2020)

Astăzi, 15 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a din județul Constanța.

La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 5859 de candidați, iar 112 nu s-au prezentat la examen. Un candidat de la Școala Gimnazială nr. 29 Mihai Viteazul Constanța a avut temperatura peste maximul admis. De asemenea, doi candidați de la  Școala Gimnazială nr. 1 Castelu, respectiv Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, se află în izolare, la domiciliu. Cei trei elevi vor susține examenul în etapa specială din data de 29 iunie. Nu s-au înregistrat alte incidente.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

În afara celor trei situații înregistrate azi, Evaluarea Națională s-a derulat fără incidente majore. Acest fapt demonstrează capacitatea de responsabilizare a tuturor factorilor implicați în vederea asigurării unui examen echitabil pentru elevii noștri, cu atât mai mult cu cât condițiile de organizare sunt speciale în această perioadă. Le mulțumesc colegilor mei care fac parte din comisiile de organizare și le doresc tinerilor absolvenți de clasa a VIII-a mult succes pentru proba care urmează a afirmat prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general.