Piață de pește, pe fonduri europene, la Pecineaga
Piaţă de peşte, în valoare de 200.000 de euro, în comuna Pecineaga
Autoritățile locale au demarat în acestă vară lucrările de construire a pieței de pește în localitatea Pecineaga. Investiția se realizează cu fonduri europene, iar termenul de execuție este de un an de zile.
Primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan este încântat că acest proiect începe în sfârşit, mai ales că a început demersurile în cursul anului trecut: „Sunt bucuros că această investiție a fost demarată. Realizarea acestui proiect vine în sprijinul micilor producători locali prin înființarea de unități de procesare, puncte de primă vânzare și dotarea acestora”.
Piața va fi amplasată între Geamia din localitate și Postul de Poliție Națională, pe un teren de 1000 de metri pătrați, aflat în patrimoniul comunei.
Proiectul tehnic cuprinde construirea unei clădiri care va avea în componență spațiul pentru desfacerea produselor, cabinet medico-sanitar, grupuri sanitare și o parcare. În incinta pieței vor fi montate mai multe lavoare pentru asigurarea igienei personalului. Piața va fi dotată cu vitrine frigorifice pentru pește dar vor fi și standuri special amenajate pentru producătorii de carne de porc, de oaie, lactate, brânzeturi. Nu vor lipsi standuri cu produse din legume și fructe.
Valoarea investiției se ridică la suma de 200.000 de euro
Amintim că, autoritățile locale din Pecineaga au semnat anul acesta, pe data de 10 ianuarie, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, contractul de finanțare pentru construirea unei piețe agroalimentare de pește.
Fondurile europene pentru realizarea acestei investiții au fost obținute prin FLAG Dobrogea Sud pe Programul Operațional pentru Pescuit, Măsura nr. 1 – Sprijinirea activităților de pescuit și diversificarea acestora.
Cod Mandatar Financiar 21200019