23 noiembrie 2024 6:46

Poliţia Locală a lansat linie telefonică pentru semnalarea prezenţei deşeurilor dezorganizate

IMG_0449În această perioadă, Poliţia Locală Mangalia a iniţiat o amplă campanie de menţinere a curăţeniei în oraş şi staţiuni. În acest sens, şeful instituţiei, Mihai Angelescu a declarat pentru „Ediţia de Sud” că a lansat o linie telefonică adresată cetăţenilor care doresc să facă sesizări cu privire la prezenţa gunoaielor aruncate la voia întâmplării ce afectează imaginea cartierelor, atât prin aspectul neplăcut, cât şi prin mirosul pestilenţial. „Pe lângă dispeceratul nostru, am lansat numărul de telefon 0730/202.497 la care va răspunde doamna Nina Plop, în intervalul orar 08.00 – 16.00. Astfel, cetăţenii pot anunţa unde se găsesc deşeuri menajere, moloz, PET-uri depozitate haotic în oraş şi staţiuni. Ne axăm în această perioadă pe curăţenia generală a municipiului. De asemenea, ne concentrăm pe construcţiile ilegale, multe la număr. Pentru acestea, proprietarii nu deţin autorizaţii şi nici avize, tocmai de aceea trebuie luate măsuri. Cele aflate pe domeniul public vor fi demolate, iar în cazul celor situate pe domeniul privat vor fi notificaţi proprietarii, urmând ca actele de constatare pe care noi le emitem să le înaintăm instanţei de judecată, singura în măsură să stabilească un verdict, întrucât nu riscă nimeni să autorizeze o construcţie ridicată fără respectarea normelor de siguranţă şi securitate. Paralel, vom demara ample verificări în baruri, cluburi şi restaurante pentru a vedea dacă funcţionează legal. În cazul depistării unor nereguli vom suspenda activitatea, iar în situaţii deosebite vom anula autorizaţia de funcţionare”, a spus Mihai Angelescu.