24 noiembrie 2024 8:45

Poliţiştii constănţeni asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice pe perioada sărbătorilor de Rusalii

Pe toată perioada Sărbătorilor de Rusalii, în judeţul Constanţa, poliţiştii vor intensificat acţiunile pentru combaterea şi prevenirea faptelor antisociale, scopul fiind acela de a proteja cetăţenii de comiterea oricăror ilegalităţi.

 Cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor, în perioada 7 – 9 iunie a.c., peste 300 de poliţişti constănţeni vor asigura menţinerea unui climat de normalitate şi de siguranţă publică pe teritoriul judeţului, în colaborare cu alte forţe cu atribuţii în domeniu. Astfel de măsuri se impun în vederea prevenirii unor acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a unor manifestări publice.

De asemenea, vor fi adoptate cele mai eficiente măsuri în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative, cu precădere pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, precum şi pentru combaterea şi prevenirea tuturor tipurilor de fapte antisociale. Poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier pe drumurile publice din jurul lăcaşelor de cult şi a zonelor de agrement şi pentru prevenirea şi combaterea unor evenimente rutiere pe toate arterele de circulaţie din judeţ.