18 mai 2024

Polițiștii de la Rutieră au dat iama în șoferii vitezomani din Mangalia

Poliția

Poliția

În perioada 16-17 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune pe DN 2A, DN 39, DN 22 C și DN 3, în municipiile Constanța, Mangalia și Medgidia, pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 22.000 de lei.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 16 permise de conducere dintre care 10 pentru depășirea limitei legale de viteză, 4 pentru depășire neregulamentară, iar restul pentru alte abateri.

De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.