23 noiembrie 2024 5:03

Prefectul cere înlocuirea lui Constantin Micu din funcţia de consilier local!

Consiliul Local Tuzla va trebui, în scurt timp, să ia o decizie cu privire la o adresă trimisă de prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, prin care se solicită înlocuirea lui Constantin Micu, fostul edil al localităţii, din cauza condamnării acestuia la un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare.

Potrivit prefectului judeţului „având în vedere Decizia penală nr. 157/17.03.2014, prin care inculpatul Micu Constantin Florin a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de un an şi şase luni, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de trei ani şi şase luni şi ţinând cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/16.02.2016 prin care s-a statuat că aleşilor locali condamnaţi (…) le încetează, de drept, înainte de termen, mandatele”.

Acesta este cel de al doilea ales din Tuzla căruia i se solicită înlocuirea, după ce, în urmă cu câteva zile, consilierului local Pârvu Pârvu, i-a fost solicitată de către ANI revocarea din funcţie, pe motiv de incompatibilitate.