Premieră la Teatrul de Stat Constanţa: „Lasă-mă să intru”, un horror – love story, nerecomandat sub 16 ani
Teatrul de Stat Constanţa (TSC) prezintă cea de-a doua premieră a acestei stagiuni, de această dată o premieră pe ţară, spectacolul „Lasă-mă să intru”, în regia lui Vlad Cristache. Avanpremiera este programată joi, 28 noiembrie, iar premiera va fi prezentată vineri, 29 noiembrie şi sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 19.00.
„Lasă-mă să intru!” (”Let the Right One In”) este o adaptare scenică de Jack Thorne după un roman şi un film suedeze, jucată pentru prima dată pe scene din Marea Britanie. Traducerea poartă semnătura lui Bogdan Budeş.
Oskar e un adolescent timid, umilit de colegii de școală, sufocat de o mamă instabilă și ignorat de un tată egoist. Eli, o adolescentă misterioasă, care nu simte frigul, n-a mai văzut niciodată un cub Rubik și nu iese din casă decât noaptea. Spectacolul este un thriller poetic, o poveste de dragoste dintre Oskar – un puști singuratic și Eli – copilul-vampir, doi ciudați vulnerabili care nu-și găsesc locul în lume și care ajung să se salveze reciproc.
Situaţia imaginată de romancierul suedez John Ajvide Lindqvist este într-atât de ciudată, prin evenimentele sângeroase şi prin natura supranaturală a unuia dintre personajele principale, dar şi prin relaţia paradoxală de iubire adolescentină, încât poate da naştere unei multitudini de interpretări, de meditaţii şi de emoţii.
Titlul face trimitere la un amănunt din legendele asociate vampirilor, şi anume la faptul că un astfel de personaj, care se hrăneşte cu sângele oamenilor, nu poate intra într-o casă dacă nu primeşte explicit permisiunea celor care locuiesc în ea.
În distribuţie: Ecaterina Lupu, Theodor Șoptelea, Iulian Enache, Mirela Pană/ Luiza Sarivan, Liviu Manolache, Florin Aioane, Ștefan Mihai, Grațian Prisăcariu, Dan Cojocaru, Florentin Roman.
Regia îi aparţine lui Vlad Cristache, unul dintre cei mai apreciaţi şi premiaţi regizori ai generaţiei tinere. La numai 32 de ani, a regizat peste 30 de spectacole, la teatre din toată țara, și se poate lăuda cu numeroase nominalizări și premii la festivalurile importante. Ultimul său succes este spectacolul ”True West” de Sam Shepard, al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, selecționat, ca una dintre cele mai valoroase producții ale anului 2019, la Festivalul Național de Teatru.
Scenografia este realizată de Mădălina Niculae şi Andreea Tecla, de curând laureate cu Premiul pentru debut la Gala Premiilor UNITER 2019.
Lighting design: Cristi Şimon, sound design: Liviu Stoica, proiecţii video: Manuela Marcovici.
Spectacolul beneficiază de o montare neconvenţională, în care publicul va împărţi scena cu actorii. Din acest motiv, numărul de spectatori va fi limitat la 80.
Biletele se pot achiziționa fie online, prin platforma mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11).
Programul agenției de bilete: luni: 09:00 – 17:00; joi – duminică: 11:00 – 19:00