Preșcolarii au învățat de la reprezentanții Polaris M Holding cum să colecteze separat deșeurile
Ieri, în cadrul proiectului educațional “Ecogrădinița”, preșcolarii au învățat să colecteze separat și ne-au demonstrat că deșeurilor pot prinde viața, oferindu-ne o parada a costumelor din materiale reciclabile.
Cei peste 200 de copii au confecționat, împreună cu părinții, costume deosebit de frumoase și creative, din diferite materiale reciclabile: carton, hârtie, saci și pungi din plastic sau dopuri. Copiii au defilat cu entuziasm și emoție, costumați în personaje din basme sau desene animate precum prințese, dragoni sau dinozauri.
Activitatea a început cu o lecție despre protejarea mediului, din care copiii au învățat că cel mai important pas în procesul reciclării este colectarea separată și că, prin reciclare, deșeurile se pot transforma în obiecte noi. Pentru a-i ajuta să înțeleagă mai ușor ce înseamnă reciclarea, le-am oferit saci menajeri de culori diferite, galben, verde și albastru, confecționați din folie, la stația de sortare și reciclare.
La finalul activității, toți copiii au fost răsplătiți cu premii.
„Scopul nostru este ca, prin intermediul copiilor, practica colectării separate să ajungă și în cadrul familiei și al prietenilor, pentru că fiecare dintre noi are o datorie față de mediul înconjurator. Copiii trebuie să învețe de mici să fie responsabili, să colecteze separat, să-și strângă jucăriile după ce se joacă sau să stingă becul atunci când ies din cameră. Aceste mici gesturi îi transformă, mai târziu, în adulți responsabili”, este mesajul reprezentanților Polaris M Holding.