Preţul imobiliarelor din sudul litoralului, mai mare decât cel din ţările Uniunii Europene!
Mangalioţii continuă să îşi supraaprecieze locuinţele, preţul cerut în momentul în care îşi vând proprietaţile fiind unul extrem de mare. Deşi piaţa româneasca este la pământ în ceea ce priveşte costul caselor, apartamentelor şi terenurilor intra şi extravilane, la Mangalia vânzătorii ţin la preţ. Chiar şi aşa, faţă de 2007, când boom-ul imobiliar era la apogeu, preţurile caselor şi terenurilor din sudul litoralului au un nivel minim.
„Am ajuns să nu mai înţelegem încăpăţânarea cu care vânzătorii imobilelor menţin preţul la un nivel care depăşeşte şi piaţa europeană”, afirmă Alexandra Ivanciuc, expert imobiliar al firmei „Apex“ din Mangalia. „În timp ce noi avem, la vânzare, o casă cu 60.000 de euro, în Spania exista case identice cu numai 25.000 de euro. Această tendinţă îngreunează fluxul normal al circulaţiei banilor pe piaţa imobiliară. O piaţă blocată de cererile şi pretenţiile vânzătorilor nu poate fi una funcţională”.
Piaţa rămâne blocată de preţurile mari şi condiţiile băncilor la credite
Agenţii imobiliari spun că preţurile reale ale apartamentelor şi terenurilor de pe litoral, ţinând cont de raportul cost-calitate, ar fi undeva pe la jumătatea cerinţei proprietarilor, conform standardelor europene. La ora actuală preţul unui apartament cu două camere, confort ceva mai scăzut este de 17.000-25.000 de euro, în timp ce unul confort 0 ajunge la 40.000 de euro. Pentru trei camere proprietarii apartamentelor situate în zone de la periferie şi cu grad de confort redus cer până la 30.000 de euro, iar pentru cele confort 0 – între 40.000 şi 50.000 de euro. O garsonieră ajunge la 20.000 de euro, în timp ce o casă bătrânească poate fi cumpărată cu 25.000 de euro. Vilele au preţuri cuprinse între 60.000 şi 250.000 de euro.
Nici la capitolul terenuri, sudul litoralului nu stă pe roze. Faţă de 2007 costul unui metru pătrat de teren intravilan a ajuns la un sfert din valoare. Şi, chiar şi aşa, spun agenţiile imobiliare, tot nu putem vorbi despre un preţ real, ci, în continuare, destul de ridicat faţă de piaţa europeană. Pentru un hectar de tern extravilan se solicită între 10.000 şi 50.000 de lei, iar metrul pătrat de teren intravilan este cuprins între 10 euro şi 50 de euro.
În ceea ce priveşte creditele bancare, spun experţii imobiliari, acestea se vor obţine din ce în ce mai greu. Piaţa va fi major influenţată de creditele bancare, însă sumele solicitate de proprietari nu vor fi, din nou, aceleaşi cu cele pe care cumpărătorii le pot oferi, chiar şi cu ajutorul acestor credite. Ca atare, până când preţul pieţei nu va coincide cu cel real, aceasta va rămâne blocată.