25 noiembrie 2024 17:36

Primăria Municipiului Mangalia a câştigat un nou proces cu S.C. Erdan S.R.L şi S.C. Fillicom S.R.L.

 

Primăria Municipiului Mangalia a câştigat un nou proces cu S.C. Erdan S.R.L şi S.C. Fillicom S.R.L., expertul evaluator al celor două societăţi comerciale fiind obligat să plătească Municipiului Mangalia, suma de aproximativ 2.7 mil. de lei reprezentând prejudiciul cauzat acesteia.

Tribunalul Constanţa, Secţia Penală, s-a pronunţat, joi, 8 februarie, a.c., în dosarul penal nr. 860/254/2015 şi a dispus condamnarea la un an cu suspendare a expertului evaluator Leonte Dan Valentin, conform rezoluţiei din Hotărârea Instanţei nr. 50/2017. Astfel, în baza art.298 Cod penal cu aplicarea art.308 Cod penal, a art.309 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod.penal, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave condamnă pe inculpatul Leonte Dan Valeriu la pedeapsa de 1(unu) an închisoare. În baza art.67 alin.1 Cod penal raportat la art.66 alin.1 lit.a şi b şi g Cod penal: Aplică inculpatului Leonte Dan Valeriu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (art.66 lit.a Cod penal) şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (art.66 lit.b Cod penal) şi dreptul de a ocupa funcţia de expert contabil de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii(art.66, lit.g Cod penal) pe o durată de 3 ani. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. De reţinut este faptul că Instanţa de Judecată, Secţia Penală, s-a pronunţat şi asupra laturii civile a procesului penal, în sensul în care a dispus obligarea inculpatului către Municipiul Mangalia a prejudiciului în cuantum de aproximativ 2,7 mil. de lei. Prejudiciul a fost creat în mod defectuos de către S.C. Erdan Import-Export S.R.L. şi S.C. Fillicom S.R.L., care au obţinut anterior o hotărâre civilă irevocabilă prin care Municipiul Mangalia era obligat la plata sumei respective. După zeci de dosare civile, dar şi soluţia acestui dosar penal, reprezentanţii legali şi cei convenţionali ai autorităţii locale din Mangalia, respectiv primar, jurişti, avocaţi, au reuşit să răstoarne o hotărâre rămasă definitivă în sensul recuperării prejudiciului creat UAT Mangalia. Această situaţie ar fi putut fi evitată, dacă avocatul angajat în 2012, luna iunie, ar fi formulat recurs în termenul prevăzut de lege împotriva soluţiei de fond. Ca urmare a acestei neglijenţe, reprezentanţii celor două societăţi comerciale au obţinut titluri de executare silită a conturilor Primăriei Mangalia pentru o sumă exagerat de mare, care ar fi putut duce la intrarea Primăriei în insolvenţă şi implicit a Municipiului Mangalia în faliment. În urma tuturor demersurilor juridice, respectiv formularea de căi de atac extraordinare (revizuiri, contestaţii în anulare), dar şi a plângerilor penale, atât instanţele de judecată civile, cât şi organele de cercetare penală au constatat că sumele de bani datorate Primăriei Mangalia au fost rezultatul unei grave neglijenţe în serviciu. Vinovaţi de prejudiciul creat făcându-se atât expertul evaluator, dar şi funcţionarii publici de la vremea respectivă care, fără nicio diligenţă, au permis întocmirea unui astfel de raport de specialitate. Cercetările continuă într-un dosar penal disjuns şi cu privire la posibilele înfracţiuni săvârşite de către funcţionarii publici din perioada 2007-2012, pentru a se clarifica în ce măsură se fac vinovaţi de lipsa de apărare într-un dosar care ar fi putut şi încă ar mai putea avea consecinţe dezastruoase pentru Primăria Mangalia şi Municipiul Mangalia.