23 noiembrie 2024 5:42

Primăria Pecineaga îi va amenda pe cei care nu îşi întreţin locuinţele, care îşi abandonează utilajele sau care ocupă domeniul public cu construcţii ori materiale!

Pe data de 29 august, primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan a convocat şedinţa ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi s-au aflat pe lângă alte proiecte aprobarea unor măsuri privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în domeniul ordinii si linistii publice, domeniul edilitar-gospodăresc, curăţeniei si igienei publice, aprobarea listei beneficiarilor Legii nr. 416, cât şi a persoanelor apte de muncă, cât şi cel care vizează desemnarea reprezentanţilor Consiliului local Pecineaga în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Pecineaga, pentru anul şcolar 2019 – 2020.

Un punct important pe ordinea de zi a fost cel care se referă la dezmembrarea imobilelor C5 și C6 în spații de locuit, situate in Pecineaga pe strada Cuza – Vodă nr. 17, aflate în domeniul privat al comunei. Spaţiile reprezintă foste dormitoare aparţinând vechiului CAP, achiziţionate de comună de la lichidatorul judiciar al societăţii Orizont şi care, urmează să fie vândute chiriaşilor care le ocupă. Spaţiile au fost însă reabilitate, pentru a oferi condiţii optime de locuit.

Primul proiect a fost supus dezbaterii publice, astfel ca cetăţenii să vină cu sugestii, dar să fie şi informaţi cu privire la noile măsuri.

Iată, câteva dintre prevederi:

a) Neîntreţinerea în stare corespunzătoare a curăţeniei şi igienei în clădiri, locuinţe, anexe gospodăreşti, curţi, grădini, spaţii publice în jurul imobilelor aflate în întreţinerea asociaţiilor de proprietari sau a proprietarilor (locatarilor), persoane fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice;

b) Ocuparea a terenurilor publice ori schimbarea destinaţiei iniţiale a acestora, se sancţionează cu amendă de la 500 la 2.500 lei;

c) Nerefacerea în termenul stabilit de autorităţile competente a distrugerilor de orice fel, inclusiv în urma unor accidente de circulaţie, a tuturor amenajărilor de pe domeniul public de genul: plantaţii, stâlpi de orice fel, mobilier urban, borduri, împrejmuiri, etc., se sancţionează cu amendă de la 100 la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 lei pentru persoanele juridice. Pentru pagubele cauzate, contravenienţii vor achita şi despăgubiri egale cu valoarea de refacere a bunului distrus sau degradat.

d)Terenurile aparţinând domeniului public, care sunt întreţinute de proprietarii sau deţinătorii imobilelor, sunt compuse din: spatii verzi , trotuare, alei, platforme , parcari , terenuri de joaca care înconjoară perimetrul, clădirea de locuit până la limita carosabilului, respectiv a altei proprietăţi. neîngrijirea corespunzătoare a celor prevăzute mai sus , se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice;

Art.2. a) Neîntreţinerea în stare corespunzătoare a imobilelor deţinute cu orice titlu – reparaţii şi zugrăvire a părţilor exterioare ale clădirilor, neînlocuirea jgheaburilor, burlanelor uzate, ţiglelor şi a geamurilor sparte şi a panourilor publicitare uzate etc.- se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice;

b) Nemarcarea şi neizolarea imediată a zonei expuse, de către proprietarul construcţiei care, ca urmare a gradului de degradare al acesteia (desprinderi de elemente constructive, părţi din faţadă sau acoperiş) afectează spaţiul public, se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice.

Art.3. Neluarea de către asociaţiile de proprietari sau de către proprietari (locatari) a măsurilor necesare pentru repararea şi funcţionarea în stare de siguranţă în exploatare a clădirilor şi a instalaţiilor aflate în folosinţă comună: instalaţii de alimentare cu apă potabilă, de canalizare, de încălzire şi preparare a apei calde, instalaţii de alimentare cu energie electrică, gaze naturale, centrale termice comune, antenă colectivă, telefonie, ascensoare şi alte asemenea, se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 lei.

Art.4. Neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în folosinţă exclusivă a acestuia, dacă acesta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari, se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Art.5. Ocuparea şi realizarea unor improvizaţii de orice fel, depozitarea bunurilor sau materialelor de orice fel in spatiile comune ale imobilelor, fără acordul în scris al proprietarilor, se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice.

Art.6. Neafişarea numărului de imobil de către proprietar se sancţionează cu amendă de la 50 la 200 lei.

Art.7. a) Deteriorarea sau murdărirea în orice fel a clădirilor publice, a statuilor sau a monumentelor amplasate în locuri publice, se sancţionează cu amendă de la 100 la 1.000 lei;

b) Scrierea sau executarea desenelor (graffiti, semne, inscripţii, etc.) pe pereţii imobilelor, garduri, porţi publice sau private se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei;

Art.8. a) Ocuparea domeniului public cu orice fel de construcţii sau materiale, montarea schelelor sau macaralelor de construcţii, containerelor, montarea de mobilier, chioşcuri, corturi sau tonete pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale, cu parcuri de distracţii şi altele, fără aprobarea Primăriei sau fără achitarea taxelor legale se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice .

Materialele de construcţie: mortar, beton, nisip, balast, pământ rezultat din săpături, alte deşeuri amestecate/resturi rezultate din activităţi de reparaţii şi amenajări la clădiri şi locuinţe şi din demolarea unor construcţii civile sau industriale, pot fi depozitate pe domeniul public pentru o perioada de 7 zile calendaristice, dacă nu afectează solul, dupa aceasta perioada numai cu condiţia achitării taxelor legale pentru ocuparea temporară a domeniului public şi depozitarea lor în mod  ordonat, în recipiente standardizate, compatibile cu sistemul de colectare şi transport al operatorului public de salubrizare sau al constructorului contractat pentru ridicarea şi transportul acestora.

b) Ocuparea domeniului public de utilaje agricole: plug, disc, culegatoare cereale (combina), etc. se sanctioneaza cu ameda de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice si de la 500 la 1000 lei pentru persoanele juridice.

c) Ocuparea sau blocarea părţii carosabile a drumurilor, parcărilor, trotuarelor, platformelor gospodăreşti, scuarurilor, spaţiului verde de pe domeniul public sau privat al comunei Pecineaga prin expunerea spre vânzare a vehiculelor, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 100 şi 1.000 lei.

Vehicul expus spre vânzare reprezintă vehiculul de orice categorie, având sau nu numere de înmatriculare, staţionat pe domeniul public sau privat al comunei Pecineaga , care poartă afise, însemne ori alte înscrisuri privind intenţia de vânzare a acestuia.

Art.9. Abandonarea pe domeniul public a aparatelor de orice fel, a utilajelor defecte, tonetelor sau chioşcurilor, construcţiilor metalice, precum şi depozitarea autovehiculelor în stare de degradare sau în curs de dezmembrare pe domeniul public (parcări, alei, platforme, platforme gospodăreşti, zone verzi, carosabil) se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice.

Art.10. Ocuparea, îngrădirea, plantarea pe zonele verzi aparţinând domeniului public, fără avizul Primăriei, se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Art.11. Deteriorarea mobilierului urban (bănci, coşuri, jardiniere, vaze, stâlpi,etc.), a cabinelor telefonice, a spaţiilor de joacă pentru copii, a dotărilor din bazele sportive sau zonele de agrement, a împrejmuirilor destinate protejării spaţiilor verzi, a containerelor pentru deşeurile stradale, a panourilor cu reclame, a staţiilor de autobuz, sau a altor dotări aflate pe domeniul public prin rupere, tăiere, lovire, călcare, aprindere, etc., sau prin înscrierea oricăror semne pe obiectele enumerate se sancţionează cu amendă de la 100 la 1.000 lei.

Art.12. a) Modificarea poziţiei iniţiale a indicatoarelor de semnalizare rutieră, distrugerea acestora, se sancţionează cu amendă de la 100 la 1.000 lei;

b) Montarea de indicatoare rutiere (sau de orice fel) de către persoane neautorizate şi fără acordul Primăriei se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoane juridice.

Art.13. Rezervarea locurilor de parcare pe carosabil sau pe domeniul public fără aprobarea Primăriei, precum şi semnalizarea acestora cu însemne, marcaje sau dispozitive neautorizate, se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele juridice.

Art.14. a)Dezafectarea, dezmembrarea sau modificarea instalaţiilor edilitar-gospodăreşti (receptori pentru ape pluviale, cămine de scurgere şi racorduri, hidranţi), precum şi mascarea sau acoperirea acestora prin asfaltare, betonare, etc., se sancţionează cu amenzi de la 200 la 1.000 lei.

b) Este interzisă schimbarea destinaţiei spatiului verde din fata imobilelor amenajate de catre primărie amplasate pe domeniul public, în spații cultivate cu legume, cartofi sau alte culturi. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500lei.

c) Sustragerea, distrugerea, deteriorarea etc, a capacelor de la gurile de canalizare se sancționează cu amenda de la 100 lei la 500 lei.

d) distrugerea, ruperea părții carosabile și murdărirea acesteia cu diverse substanțe ( uleiuri, vopsele, etc) se sancționează cu amendă de la 1000 – 2000 lei.

e) distrugerea si / sau ruperea trotoarelor prin diverse moduri ori a pavajului acestuia se sanționează cu amenda de la 500 la 1000 lei .

Art.15. a) Distrugerea, deteriorarea gardurilor instituțiilor publice de pe raza comunei , a lămpilor electrice din gardul primăriei , a ornamentelor specifice sărbătorilor de iarnă, a lămpilor din sistemul de iluminat public stradal și a lampadarelor și a mobilierul specific din parcul comunei , se sancţionează cu amendă de la 1.000 – 2.500 lei.

b) Distrugerea sau sustragerea camerelor vedeo din sistemul de supraveghere al comunei se sancţionează cu amendă de la 5.000 – 10.000 lei.

Art.16. a) Executarea de lucrări de orice natură în carosabil, trotuare, zone verzi fără autorizaţie eliberată de către Primărie, se sancţionează cu amendă de la 500-1.500 lei pentru persoanele fizice şi 1.500 – 2.500 lei pentru persoanele juridice;

b) Excepţie fac lucrările de intervenţie de urgenţă efectuate de administratorii reţelelor de utilităţi, care se reglementează prin protocoalele încheiate cu autoritatea locală.

Art.17. a) Nesemnalizarea corespunzătoare de către executant a lucrărilor efectuate pe domeniul public al comunei Pecineaga , se sancţionează cu amendă de la 300 la 2.500 lei;

b) Neefectuarea de către executant a lucrărilor de salubrizare a domeniului public şi a amplasamentelor organizărilor de şantier aprobate, atât pe parcursul derulării lucrărilor edilitar – gospodăreşti cât şi la finalizarea lor, se sancţionează cu amendă de la 200-1.000 lei pentru persoanele fizice şi 2.000 – 2.500 lei pentru persoanele juridice.;

c) Neaducerea terenului unde se s-au executat lucrari la starea sa initiala de catre investitor sau executant dupa terminarea lucrarilor, precum si nerealizarea lucrarilor de curatare, amenajare ori degajare, dupa caz a amplasamentului sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata executiei, odata cu incheierea lucrarilor de baza, cu amenda de la la 200 -1.000 lei pentru persoanele fizice şi 2.000 – 2.500 lei pentru persoanele juridice.;

Art.18. Neîntreţinerea căilor de acces situate pe domeniul public la magazine, ateliere , parcuri de utilaje agricole, etc., de către societatea comercială deţinătoare a unităţii se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.500 lei.

Art.19. Necurăţarea, acoperirea, obturarea şanţurilor de ape pluviale, rigolelor de colectare, a podeţelor şi tuburilor de beton din faţa imobilelor, pe întreaga lungime aferentă proprietăţii, dacă prin aceasta se provoacă staţionarea sau revărsarea apelor pe căile publice sau pe alte terenuri, se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 lei pentru persoanele juridice.

Art.20. a) Păşunatul în comuna Pecineaga în alte locuri decât cele declarate de Primărie ca păşuni, se sancţionează cu amendă de la 100 la 1.000 lei;

b) Trecerea cu animale solitare, în turme sau cirezi pe străzile, zonele verzi, terenurile virane de pe raza comunei Pecineaga , se sancţionează cu amendă de la 100 la 1.000 lei.

Art.21. Obligaţii ale cetăţenilor cu privire la organizarea şi funcţionarea parcurilor și a locurilor de joacă pentru copii:

a) să respecte programul de functionare afişat la intrarea în spaţiul de joacă, nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei;

b ) să respecte limita de vârstă conform echipamentului sau panoului de informare, ( la tobogan sau alt mijloc de joacă pentru copii) . Nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei;

c) să păstreze curăţenia în spaţiile de joacă, nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei ;

d) să nu intre în spaţiul de joacă cu câini şi biciclete, nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei ;

e) să nu consume băuturi alcolice în spatiul de joacă, nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei;

f) să nu stationeze în grupuri, pentru alt motiv decît cel de agrement, nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei;

g) să nu distrugă echipamentele şi împrejmuirea parcului sau a spaţiului de joacă pentru copii, nerespectarea se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei;