23 noiembrie 2024 10:00

Primarul Cristian Radu cere președinților de asociații să încheie socotelile cu Callatis Therm

Astăzi, la ora 11.00, primarul Mangaliei, Cristian Radu s-a întâlnit la Casa de Cultură cu președinții asociațiilor de proprietari. Deși subiectul fierbinte a vizat rezilierea contractului cu SC Callatis Therm SA, în cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe probleme acute ale municipiului.

Încă de la început, edilul-șef al municipiului i-a avertizat pe reprezentanții locatarilor că nu intenționează să-i menajeze, întrucât nici echipa Primăriei Mangalia nu este menajată de către cetățeni, care au mari așteptări. ”Din câte am observat până acum, nu prea suntem parteneri de dialog, așa cum am sperat, însă am convingerea că lucrurile se vor schimba. Nu este normal ca asociațiile să aibă doar drepturi, iar Primăria doar obligații, trebuie ca acestea să se implice mai activ în viața comunității. În primul rând, consider prioritară rezilierea de către asociații a contractului cu SC Callatis Therm SA, deoarece peste câteva luni va trebui furnizat agent termic și cred că nimeni nu mai vrea să sufere în locuințe. Cunosc un caz în care un bărbat, pe fondul unei sănătăți precare, a decedat din cauza frigului”, a declarat primarul Cristian Radu.

Fiind o discuție interactivă, comentariile și replicile nu au lipsit, cel care nu se declară încântat de decizia de reziliere a contractului de furnizare a agentului termic fiind chiar președintele Federației Asociațiilor de Proprietari Mangalia, Vlad Urse. ”Eu cred că Primăria ar trebui să facă prima mișcare. Trebuie, mai întâi, să avem certitudinea că, la iarnă, vom primi apă caldă și căldură, după care vom relizia în bloc”.

În schimb, primarul a fost tranșant și a declarat, răspicat: ”Dumneavoastră vă stă în puteri să reziliați contractul, deoarece sunteți cei care l-ați semnat. Dacă nu doriți, rămâneți cu

Callatis Therm, însă eu am date care arată că există mai multe motive de reziliere. Unul dintre acestea se referă la faptul că societatea era obligată să asigure continuitate timp de 90 de zile, deci să furnizeze căldură și apă caldă, indiferent dacă Primăria avea sau nu bani pentru combustibil, lucru care nu s-a întâmplat. În ceea ce privește apa caldă, deși trebuia reluată furnizarea acesteia, mai avem de urmat câțiva pași legali”, a mai spus primarul Mangaliei.

În urma unei vizite la sediul MAI, pe care a făcut-o luni, 16 iulie ac, primarului Cristian Radu i s-a adus la cunoștință că instituția pe care o conduce are de achitat o datorie de peste 2,5 milioane lei, situație delicată din cauza căreia conturile din Trezorerie ar putea fi blocate.

În timpul ședinței, președinților de asociații le-au fost distribuite formulare de reziliere a contractului cu Callatis Therm.

Potrivit primarului, astfel de întâlniri vor avea loc, lunar, fiecare asociație urmând să aibă un dosar care să cuprindă documentele întocmite în ultimele 5 luni, care să ateste activitatea concretă și transparentă a președinților și administratorilor. Decizia a fost luată în urma mai multor reclamații venite din partea locatarilor care se plâng că le sunt ”încărcate” facturile, motiv pentru care ar plăti mai mult decât ar consuma.