Primarul Cristian Radu pleacă la Ierusalim să aducă Lumina Sfântă, la Mangalia
Primarul Cristian Radu se deplasează la Ierusalim, vineri, 3 mai, cu o cursă charter, pentru a aduce Lumina Sfântă a Învierii, la Mangalia. Delegaţia condusă de edilul municipiului va pleca de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu unde va reveni, în seara zilei de 4 mai, la orele 22:00, deplasarea în Israel fiind susţinută de mai mulţi oameni de afaceri din turism. Sub genericul “Lumina de la malul mării“, municipalitatea din Mangalia a pregătit special pentru turişti şi localnici, în noaptea de 4 mai, o frumoasă ceremonie religioasă oficiată de către Înalt Prea Sfinţia Sa, dr. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi din localitate.
Evenimentul se desfăşoară în Portul Turistic, unde sunt aşteptate câteva mii de credincioşi, atât din rândul turiştilor veniţi pe litoral în această perioadă, dar şi numeroşi localnici din Mangalia şi comunele limitrofe. Cu această ocazie, începând cu ora 23:00 pentru a marca aşa cum se cuvine cel mai mare praznic al creştinătăţii, Corul Arhiepiscopiei Tomisului va interpreta mai multe cântece bisericeşti specifice Sărbătorii Pascale. Tot în seara de Înviere, Primăria va organiza un eveniment inedit, pe malul mării. Este vorba de înălţarea simbolică a 5000 de lampioane, sub sloganul “Lumina care vine, se întoarce la ceruri“. Locuitorii Mangaliei şi turiştii prezenţi la Slujba de Înviere vor avea ocazia să înalţe lampioane, ca semn al recunoştinţei faţă de Dumnezeu. În acest sens, edilul Mangaliei a afirmat: “Sărbătoarea Paştelui, cea mai importantă de peste an, este manifestarea creştină când fiecare dintre noi încearcă să devină mai bun, mai împăcat cu sine, mai altruist. De aceea, Primăria şi Consiliul Local au organizat acest eveniment, pentru a ne reuni într-o mare familie, cea a comunităţii din municipiul Mangalia”. În urma demersurilor autorităţilor locale, evenimentul din noaptea de Înviere va fi transmis în direct la TVR.