22 noiembrie 2024 1:57

Proiect de 2,3 milioane de lei: construcția Creșei din comuna Tuzla a intrat în linie dreaptă.

Proiectul de construire a unei creșe în comuna Tuzla este în plină desfășurare. Potrivit primarului localității, Taner Reșit, proiectul ”Construire Creșă parter + 1 etaj (4 grupe), comuna Tuzla, str. Constanței, nr. 149″, au ajuns la stadiul de placă de beton turnată peste parter, urmând ca în cel mai scurt timp această construcție sa fie finalizată.
Valoarea construcției este de 2.308.960, 84 lei.

Construcția unei creșe pentru micuții localnicilor din Tuzla era o necesitate stringentă, întrucât părinții acestora, aflați la muncă în Tuzla sau în localitățile din jur, nu aveau cu cine să îi lase când plecau la lucru: „Prin acest proiect încercăm să venim în sprijinul părinților sau susținătorilor legali care desfășoară o activitate lucrativă, urmează cursurile unor instituții de învățământ, ori se află în alte situații ce nu le permit să stea cu copilul pe tot parcursul zilei. Având în vedere configurația propusă pentru imobilul în care va funcționa Creșa, beneficiarii direcți vor fi circa 55 de copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 3 ani ce vor fi înscriși în cele 4 grupe înființate.
Creșa reprezintă astfel, o necesitate pentru părinți, asigurându-le posibilitatea de a desfășura o activitate remunerată știind că serviciile oferite copilului sunt specializate în raport cu vârsta.
Doresc pe această cale să mulțumesc colegilor pentru efortul depus precum și colaboratorilor pentru munca depusă, astfel încât această construcție va fi finalizată pentru ca atât copiii cât și părinții să se poată bucura de beneficiile acestui proiect”, a declarat Taner Reșit, edilul comunei Tuzla.

 

cod de identificare mandatar financiar: 21200019