23 noiembrie 2024 21:33

RAJA SA și autoritățile locale, împreună  pentru finalizarea lucrărilor derulate prin POIM într-un timp cât mai scurt

 

În vederea pregătirii sezonului estival, Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, conducerea RAJA SA, Confort Urban și Poliția Locală, au activat Comandamentul de lucru pentru pregătirea sezonului estival, punând accent pe verificarea graficului de lucrări și identificarea celor mai bune soluții în vederea limitării efectelor nedorite ce produc în special perturbări și blocaje în trafic.  

Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată la nivelul Municipiului Constanța a fost prevăzută în cadrul a 11 Contracte de Lucrări, la data prezentei 10 Contracte fiind atribuite și 1 Contract urmând a fi publicat în SICAP. Valoarea totală a celor 11 contracte este de 524.964.051,17 lei cu TVA cuprinzând reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și de canalizare pe o lungime de peste 146 km. Până acum, au fost finalizate lucrări pe 26 km apă și 16 km canal, reprezentând aproximativ 35% din totalul rețelelor ce beneficiază de investiți POIM. 

În cadrul proiectului, pentru Municipiul Constanța sunt prevăzute lucrări pe 264 de străzi dintre care 196 de străzi – sistemul de alimentare cu apă și 68 de străzi –  sistemul de canalizare. Până în prezent, au fost finalizate intervențiile pe 38 de străzi, alte 44 fiind în execuție. 

Mare parte dintre aceste investiții vizează reabilitarea aducțiunilor și magistralelor de alimentare cu apă, precum și refulările ce asigură transportul apelor uzate către stațiile de epurare. Toate acestea sunt lucrări de mari dimensiuni (diametrele conductelor de aducțiune sunt cuprinse între 300 și 1000 mm), realizate pe lungimi extinse, la adâncimi cuprinse între 2 și 8 metri. Schimbarea conductelor îmbătrânite, unele cu o vechime de peste 70 ani, ai căror parametri tehnologici sunt depășiți, va conduce la creşterea siguranţei în funcţionare a sistemului de alimentare cu apă prin reducerea pierderilor, asigurarea serviciului fără discontinuităţi şi menținerea calităţii apei potabile, în timp ce sistemul de canalizare va fi mai uşor de întreţinut şi va putea prelua un debit mai mare de apă uzată.  

Prezent la întâlnire, Primarul Vergil Chițac a declarat: ”Trebuie să colaborăm îndeaproape toți cei implicați, pentru ca lucrările să se încadreze în graficele și termele stabilite și împreună să găsim soluții viabile pentru surmontarea situațiilor neprevăzute ce pot apărea”.

În ciuda beneficiilor majore  a acestor investiții pentru sănătatea populației și protecției mediului, lucrările implică săpături, deteriorarea carosabilului, blocarea unor artere și implicit îngreunarea traficului rutier, provocând nemulțumiri ale participanților la trafic și nu numai. Din păcate, acest disconfort este un rău necesar, doar astfel reușind să asigurăm o infrastructură fiabilă și rezistentă în timp. Adeseori, investițiile de o asemenea anvergură ridică numeroase probleme și provocări, neluate în calcul; pe timpul intervențiilor în subteran pe marile artere sunt descoperite adeseori diferite obstacole precum canivouri sau instalații ale altor deținători de utilități, unele abandonate, altele funcționale. Acestea conduc uneori la solicitarea și obținerea unor noi avize/autorizații sau devierea lucrărilor. 

Eforturile depuse, atât de beneficiar – compania RAJA SA, cât și de constructor, sunt majore pentru ca toate contractele să fie finalizate în perioada de eligibilitate, în ciuda tuturor provocărilor pe care le ridică astfel de investiții.  Depășirea acestora depinde de colaborarea inter-instituțională cu ceilalți deținători de utilități și în special cu autoritățile locale și cu Primăria Constanța, de care depinde în bună măsură implementarea cu succes a proiectului”, a declarat Aurel Presură, Director general RAJA SA.

În perioada următoare, până pe data de 15 iunie 2022, vor continua lucrările pe b-dul Aurel Vlaicu, unde urmează să se realizeze conexiunile între conductele nou înființate și sistemul centralizat și executarea unor cămine de vane în zonele: Kaufland, Baba Novac, Stația Palas și intersecția cu bulevardul Tomis – breteaua sensului de mers dinspre Ovidiu spre Aurel Vlaicu. La ora actuală, au fost finalizate lucrările pentru pozarea conductelor de aducțiune cu diametrele de 800 și 1.000 mm, ce vor asigura necesarul de apă pentru stația Palas de la sursele Cișmele. 

Pe bd. Tomis, în zona Dacia se realizează conexiunea și întregirea conductei de 800 mm nou montată, urmând ca lucrările să se finalizeze până la data de 15 aprilie 2022. Tot până la această dată, urmează să fie realizate și lucrările din zona intersecției cu str. Soveja, de conectare și trecere de pe sistemul vechi pe cel nou. 

Pentru monitorizarea desfășurării activităților conform termenelor stabilite, săptămânal vor avea loc întâlniri ale Comandamentului de lucru pentru pregătirea sezonului estival, care periodic vor fi dublate de verificări în teren de echipe mixte, alcătuite din reprezentanți ai RAJA SA și Primăria Constanța. 

Ne cerem scuze tuturor cetățenilor pentru disconfortul creat, atât la nivelul traficului cât și al ambientului, și îi asigurăm că RAJA SA, alături de Primăria municipiului Constanța, monitorizează desfășurarea lucrărilor, astfel încât acestea să respecte condițiile de calitate și să se încadreze în termenele stabilite prin contract. De asemenea, dorim să amintim constănțenilor că investițiile sunt realizate în beneficiul lor pe termen lung, prin realizarea acestora urmărindu-se îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

 

Biroul de Comunicare