21 noiembrie 2024 14:31

RAZIE la Constanța! Polițiștii au dat amenzi în valoare de peste 170.000 de lei

În noaptea de 22 spre 23 iunie 2024, polițiștii Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o razie pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.

La razie au participat peste 150 de polițiști, jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 929 de persoane, 718 dintre acestea fiind verificate prin aplicația eDac.

De asemenea, au fost controlate 782 de vehicule și 109 locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc și parcuri.

Au fost testați cu aparatul etilotest 234 de șoferi și 24 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 171.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, șapte șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru conducere sub influența alcoolului, neacordare de prioritate și nerespectarea culorii semaforului.

De asemenea, au fost oprite din a circula șapte vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

Concomitent, au fost retrase trei seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate trei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

  • Astfel, la data de 22 iunie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe strada șoseaua Mangaliei.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea.
A fost, ulterior, interceptat în trafic.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul, un bărbat de 30 de ani, are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

  • La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție au identificat o femeie, de 67 de ani, care a condus un autoturism, pe strada I.L. Caragiale, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
  • La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
    Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

De asemenea, în cursul raziei a fost depistat un minor, de 14 ani, dat în urmărire, acesta figurând ca persoană dispărută din data de 8 iunie a.c., în urma plecării voluntare dintr-un centru din municipiul Gherla, județul Cluj.