21 noiembrie 2024 23:54

Razie la Vama Veche: Polițiștii au depistat o femeie drogată și un șofer beat. Acesta a fost testat POZITIV la substanțe psihoactive

Polițiști, razie la Vama Veche

Polițiști, razie la Vama Veche

Ieri, 13 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea traficului și consumului de droguri.

În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 56 de persoane și au fost verificate 18 vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.

De asemenea, au fost oprite din a circula două vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate și a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au identificat o femeie, de 29 de ani, cu un comportament nefiresc.

În urma efectuării controlului corporal, asupra acesteia au fost descoperite trei folii și trei pliculețe ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

De asemenea, polițiștii au identificat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Falezei fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate de polițiști.