Respectaţi regulile de comportare în caz de cutremur!
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa continuă promovarea Campaniei Naţionale de Informare şi Pregătire a Populaţiei „Nu tremur la cutremur”, lansată în luna ianuarie a acestui an de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
În cadrul acestor acţiuni de informare preventivă sunt aduse la cunoştinţa populaţiei informaţii referitoare la măsurile de pregătire a locuinţei în caz de cutremur, măsurile privind pregătirea individuală şi a familiei pentru a face faţă unui seism, precum şi comportamentul care trebuie adoptat pe durata şi după producerea acestuia.
În urma protocolului de colaborare încheiat între Uniunea Asociaţilor de Proprietari Constanţa, Federaţia Asociaţiilor de Proprietari Mangalia şi I.S.U. Constanţa au fost diseminate către populaţie peste 2.000 materiale informative în contextul pregătirii intividuale şi colective anti-cutremur, dar şi informaţii privind modul de utilizare în siguranţă a instalaţiilor de gaze naturale.
Totodată, cursul zilei de ieri, în piaţeta din faţa unui complex comercial din municipiul Constanţa, a fost amplasat un punct mobil de informare preventivă unde au fost distribuite peste 600 flyere, stikere şi pliante care conţin informaţii privind modul de comportare a populaţiei în cazul unor situaţii de urgenţă. Astfel, cetăţenii au fost familiarizaţi cu regulile şi măsurile de preîntâmpinare a situaţiilor de urgenţă, dar şi cu modul de comportare pe timpul producerii unui incendiu ori al unui cutremur.
Specialişti din cadrul Inspecţiei de Prevenire, vor desfăşura în continuare astfel de acţiuni de informare preventivă aferente campaniilor R.I.S.C. Siguranţa nu este un joc de noroc! şi Nu tremur la cutremur, în cadrul cărora cetăţenii atât din mediul urban, cât şi din cel rural, vor fi familiarizaţi cu regulile de comportare menite a le proteja viaţa în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Acţiunile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă au caracter permanent, cu scopul creşterii culturii de securitate şi asigurării climatului de siguranţă la nivelul comunităţilor.