20 ianuarie 2025 13:10

Roxana Chirițoiu din Mangalia participă, alături de ministrul Economiei, la Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Chirițoiu
image_pdfimage_print

Roxana Chirițoiu, o tânără din Mangalia, va participa, alături de ministrul Economiei, la Forumul Economic Mondial de la Davos unde se întâlnesc unii dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni de afaceri şi lideri politici din lume.

La 26 de ani, Roxana Chirițoiu va participa în perioada 20 – 24 ianuarie, la Davos, Elveția, la a 54-a ediție a Forumului Economic Mondial.

Ea a explicat pe contul său de Facebook cum a ajuns să participe la eveniment, menționând că răspunde astfel la întrebarea pe care a primit-o cel mai des în ultimele zile.

„Cum am ajuns la Davos?

Întrebarea pe care am primit-o cel mai des în ultimele zile: cum ajunge o fată de 26 de ani din Mangalia să fie unul dintre cei doi români (celălalt fiind Ministrul Economiei, reprezentând instituția) pe lista oficială de invitați de la Davos, alături de șefi de stat, lideri ai NATO, Comisiei Europene sau fondatori ai celor mai mari companii din lume?

Spoiler: nu e pentru că am vreo superputere. Sunt mulți alți români pe care îi văd și mai potriviți, și cărora le recomand, dacă își doresc, să urmeze pașii de mai jos. Dacă aveți nevoie de ajutor, sunt aici să vă sprijin! 🫶

Comunitatea Global Shapers.

Global Shapers, comunitate inițiată de World Economic Forum, este platforma tinerilor care fac diferența la nivel global. Dacă ai până în 27 de ani și ai inițiat proiecte majore care servesc societatea, dacă te identifici prin curaj, inovație și dorința de a schimba lumea, atunci poți aplica pentru a deveni membru. Huburile locale, precum Global Shapers Bucharest Hub, selectează doar cei mai promițători candidați, oferindu-le acces la proiecte, evenimente și, eventual, oportunitatea de a reprezenta generația lor în locuri precum Davos.

De la o idee locală, la impact global.

Global Shapers te conectează la o rețea incredibilă de oameni, proiecte și oportunități. Odată ce faci parte din comunitate, vei avea șansa de a aplica pentru inițiative globale, grupuri de lucru sau chiar evenimente de renume, precum Davos. Este o competiție intensă – doar 50 de locuri sunt disponibile anual pentru tineri lideri din toată lumea, iar pentru aceste locuri aplică sute de oameni. Totul depinde de capacitatea ta de a demonstra viziune, dorință, și potențialul de a genera un impact real.

Procesul de selecție.

Aplicația constă în mai multe etape, care se întind pe câteva luni. Organizatorii caută tineri care pot reprezenta cu curaj și competență vocea generației lor, chiar și în prezența celor mai bogați sau influenți oameni de pe planetă.

Training intensiv.

Dacă ești selectat, urmează săptămâni de pregătire, inclusiv sesiuni fizice înainte de eveniment. Chiar acum sunt în Elveția, alături de restul delegației, pregătindu-mă pentru zilele intense care urmează. De exemplu, luni vom avea sesiuni cu Klaus Schwab, fondatorul WEF, și cu David Beckham, despre impact social.

Acces exclusiv.

Odată ajuns la Davos, primești ecusonul alb – cel mai înalt nivel de acces. Este același badge pe care îl au șefii de stat și CEOs invitați. Nu poți obține un astfel de badge doar fondând o companie sau plătind un bilet; trebuie să fii remarcat și invitat de WEF. Scopul este ca tinerii să fie prezenți la toate mesele importante, democratizând și făcând discuțiile mai incluzive.

Voi scrie în zilele următoare impresii personale despre ce se întâmplă aici, despre întâlnirile pe care le voi avea și sesiunile la care voi participa. Dacă vreți să vedeți Davos prin ochii unei tinere românce, rămâneți alături!”

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cancelarul german, Olaf Scholz şi președintele ucrainean Volodimir Zelenski sunt aşteptaţi, alături de preşedintele FMI, secretarul general al NATO, Mark Rutte. Una dintre prezenţele cele mai aşteptate este însă Donald Trump, care va fi învestit în funcţia de preşedinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie şi va avea o intervenţie virtuală trei zile mai târziu.

FOTO: Roxana Chirițoiu Facebook

Lasă un răspuns