S-a amânat pronunțarea pe cererea procurorilor din Mangalia de strămutare a dosarului soferului drogat Vlad Pascu
Judecătorii Curții de Apel Constanța au amânat pronunțarea pe cererea de strămutare înaintată de procurorii din Mangalia în dosarul șoferului drogat Vlad Pascu.
Astăzi, 2 aprilie 2024, la Curtea de Apel Constanța s-a judecat dosarul în care procurorii din Mangalia solicită strămutarea procesului lui șoferului drogat Vlad Pascu la Judecătoria Constanța.
Potrivit Libertatea, procurorul de ședință de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ar fi susținut în sala de judecată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru strămutarea cauzei.
În susținerea cererii se arată că „au existat emisiuni televizate în care s-a criticat probitatea profesională a magistraților implicați în caz” dar, în opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța aceste critici care au vizat „exclusiv magistratul judecător și nu sunt de natură a justifica că imparțialitatea acestuia ar fi afectată sau ar aduce tulburare opiniei publice din Mangalia”.
Potrivit Codului de Procedură Penală, Curtea de Apel decide strămutarea unei cauze, de la o judecătorie la o alta din circumscripția sa, „atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice”.