SABOTAJ pe calea ferată Mangalia – Constanța: Ce transmite OFICIAL IPJ Constanța
IPJ Constanța a transmis amănunte referitoare la evenimentul de astăzi, 12 august: mai multe obiecte au fost amplasate, voit, pe calea ferată Mangalia-Constanța.
Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe linia Constanța – Mangalia, persoane necunoscute ar fi așezat, pe linia de cale ferată, mai multe obiecte.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul ca cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre mai multe crengi uscate, două traverse din lemn și o bornă kilometrică, ce erau așezate de-a lungul șinelor de cale ferată.
Menționăm faptul că siguranța circulației trenurilor nu a fost pusă în pericol.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugerea sau semnalizarea falsă, potrivit art. 332 din Codul Penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
***
Reamintim, în cursul zilei de astăzi, 12 august, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a tranmis că au fost identificate trei obstacole amplasate în trei puncte diferite, în gabaritul căii ferate Constanța – Mangalia, pe firul II de circulație.
În timpul verificărilor efectuate pe teren, un revizor de cale care se deplasa dinspre Agigea a identificat:
* la km 226+730, mai multe traverse amplasate în zona căii ferate;
* la km 226+520, un morman de crengi amplasat între șine;
* la km 226+400, o bornă hectometrică din beton amplasată intenționat în gabaritul căii ferate.
Obstacolele au fost îndepărtate înainte de trecerea trenului care a plecat din Mangalia spre Constanța la ora 12:40. Circulația trenurilor nu a fost afectată.
Poliția Transporturi Feroviare a fost sesizată și efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care obiectele au fost amplasate pe calea ferată și pentru identificarea persoanelor responsabile.
Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța atrage atenția asupra gravității unor astfel de acțiuni. Amplasarea intenționată a unor obiecte în gabaritul căii ferate poate pune în pericol siguranța circulației și poate genera accidente feroviare grave.
Cazul de astăzi se adaugă altor două situații similare înregistrate în lunile iunie și iulie 2026, tot pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța. Și în aceste cazuri, Poliția Transporturi Feroviare desfășoară cercetări.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. reamintește că accesul neautorizat în zona de siguranță a infrastructurii feroviare și amplasarea de obstacole pe calea ferată sunt interzise și pot avea consecințe deosebit de grave asupra siguranței circulației feroviare.
Pe aceeași temă: