Salate sănătoase, preparate de copiii din Mangalia, în cadrul Food Revolution Day
În perioada 20-21 mai, are loc una dintre cele mai mari campanii de educație alimentară din întreaga lume, Food Revolution Day, inițiată și organizată de chef Jamie Oliver. Mișcarea, ce se derulează în zeci de țări de pe toate continentele, promovează și încurajează obiceiurile sănătoase în alimentație și consumul unor preparate fără aditivi sau chimicale, cumpărate de la producători.
La Mangalia evenimentul a fost organizat de asociațiile de părinți de la mai multe unități de învățământ, alături de Ozghiun Menabit, cel care, în ultimii patru ani, s-a preocupat să promoveze ideile unei alimentații sănătoase în rândul copiilor și adulților din localitate. Zeci de copii au fost prezenți pe platoul din fața Resturantului Cazino, unde, îndrumați de Ozzy, au preparat salate sănătoase, cu dressing-uri făcute de mâinile lor.
“Ne-am străduit să implicăm cât mai mulți copii în această activitate, mai ales că, la ora actuală, obezitatea infantilă în țara noastră a atins cote alarmante. Trebuie să-i ajutăm pe copii să se hrănească sănătos, știut fiind că ei preferă preparatele de la fast-food-uri”, ne-a declarat Marcela Stancu, unul dintre organizatorii evenimentului.
Ozghiun Menabit a fost alături de cei mici pe parcursul procesului de preparare a salatelor. “Practic, i-am inițiat pe copii cum să facă o salată gustoasă și sănătoasă. Este extrem de simplu să amesteci, la un loc, muștar, miere, ulei de măsline și zeamă de lămâie. Așa obțin un dressing dulce acrișor, care înlocuiește ketch-up-ul și cartofii prăjiți. Am locuit jumătate de an într-un orășel medical din Germania, unde erau tratați sute de copii bolnavi de maladii rezultate în urma alimentației nesănătoase. Este foarte ușor să mergem la supermarket, să luăm un crenvuști și să i-l dăm copilului a doua zi. Dar, cu aceiași bani și efort din partea noastră, îi putem oferi un preparat similar de la o măcelărie din oraș, lipsit de aditivi și chimicale”, ne-a spus Ozzy.
Food Revolution Day a fost organizată prima dată pe 20 mai 2012, de healthy food junkies din peste 62 de țări voluntare, printre care România, Brazilia, Australia, Japonia, Canada, UK, Mexic și Qatar. Astăzi este celebrată în peste 200 de țări.