26 noiembrie 2024 5:43

„Salvaţi Copiii România“ dotează Spitalul Mangalia cu o masă de reanimare şi un incubator pentru prematuri!

Joi, 22 iunie, va avea loc, la Club Nautic din Portul Turistic, o conferinţă de presă ce va puncta o donaţie de anvergură pentru Secţia de Neonatologie a Spitalului Municipal Mangalia. În prezenţa Gabrielei Alexandrescu, preşedinte executiv al „Salvaţi Copiii România“, a Amaliei Năstase, ambasadorul campaniei şi a lui Carmen Faliboga, preşedintele filialei Constanţa a organizaţiei, va fi donată Spitalului Mangalia o masă de reanimare cu modul de resuscitare şi un incubator pentru copiii născuţi prematur.bab

„În 67 de maternităţi, pe care „Salvaţi Copiii“ le-a dotat până acum, copiii care se nasc prematur au o şansă în plus la viaţă. Medicii care luptă pentru a-i salva au la îndemână aparatura necesară pentru ca prematurul să poată respira şi deveni mai puternic. Organizaţia „Salvaţi Copiii“ România a demarat, în 2017, al V-a an de combatere a mortalităţii infantile. Iată că, anul acesta, este rândul Spitalului Municipal Mangalia, Secţia de Neonatologie, să beneficieze de aparatură ultramodernă, menită să salveze vieţile bebeluşilor prematuri“, arată Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv „Salvaţi Copiii“.