22 noiembrie 2024 20:13

Sanatoriul Balnear din Mangalia se pregătește pentru reluarea activității

Încă de la începutul acestui an, la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) au început pregătirile pentru realuarea activității atât în cele două pavilioane balneare, cât și în unitatea de cazare, respectiv Hotel Callatis. Potrivit reprezentanților conducerii instituției, în pavilionul A, activitatea va reîncepe pe data de 10 februarie, iar în pavilionul B – pe 9 martie. Toți angajații vor lucra în primul pavilion, până la redeschiderea ambelor centre balneare. „Deocamdată, am început să facem curățenie, igienizare și reparații peste tot unde este cazul. Personalul va reveni în curând și trebuie să ne pregătim cum se cuvine pentru a întâmpina pacienții în condiții optime”, a declarat managerul SBRM, Bogdan Maganu. El a mai spus că, în paralel, continuă demersurile pentru modernizarea unității de cazare, cu fonduri guvernamentale, printr-o investiție a Companiei Naționale de Investiții. „În prezent, dosarul nostru se află în așteptare la Ministerul Dezvoltării pentru obținerea avizului necesar, în vederea demarării procedurii de licitație”, a explicat managerul unității balneare din sudul litoralului.