26 noiembrie 2024 14:02

Sanatoriul Balnear Mangalia va avea piscină exterioară

Comunicat de presă

În această perioadă, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) urmează să primească de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, avizul pentru proiectul de reabilitare, consolidare, modernizare și extindere, cu fonduri guvernamentale, nerambursabile, prin CNI. În urma primirii acestui aviz, documentația va fi aprobată de o comisie interministerială, iar ulterior Guvernul va emite o Hotărâre pentru implementarea proiectului de către CNI. Următorul pas pentru realizarea investiției va fi licitația pentru demararea lucrărilor în teren. Proiectul prevede modernizarea bazei de tratament, recompartimentarea spațiilor de cazare în corpul existent și construcția unui nou corp de clădire, deasupra blocului alimentar. Alte dotări din cadrul proiectului se referă la achiziționarea de utilaje și aparatură de ultimă generație, precum și amenajarea spațiilor exterioare, parcări și piscină exterioară. “Este cel mai amplu proiect de modernizare, de la înființarea Sanatoriului. Pe parcursul etapelor procedurale, am avut sprijinul total al administrației locale, respectiv al primarului Mangaliei, Radu Cristian. Alături de alte lucrări de modernizare a orașului și stațiunilor, cu fonduri UE, acest proiect al SBRM completează investițiile publice din municipiul Mangalia, pentru a atrage mai mulți turiști în sudul litoralului”, a declarat managerul SBRM, Bogdan Maganu.