Se sistează furnizarea apei potabile în mai multe zone ale municipiului Mangalia
RAJA Mangalia informează populația că sistează furnizarea apei potabile, începând din noaptea zilei de marți, 24 octombrie, a.c., ora 22:00, până miercuri, 25 octombrie, ora 22:00 pentru executarea lucrărilor de conectare a noilor conducte de alimentare cu apă de pe străzile Oituz, Matei Basarab și Bd. Callatis, la sistemul centralizat de distribuție de la nivelul orașului.
Vor fi afectaţi de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de sensul giratoriu către sud, inclusiv cartierul „Coloniști”, în timp ce zona care rămâne alimentată cu apă, dar cu presiune scăzută va fi de la sensul giratoriu către ieșire din oraș spre Constanța, respectiv străzile Șoseaua Constanței, Rozelor și cele din zonele adiacente.
Investiția face parte din contractul derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL16 – „Rețele apă și de canalizare Mangalia” și a fost derulată de operatorul de apă pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de apă, calitatea acesteia, dar și reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție.
Pe această cale, reprezentanții RAJA își cer scuze față de consumatorii care vor suferi de lipsa apei potabile și îi asigură că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Totodată, aceștia roagă abonaţii afectaţi de această intervenție să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.