Se sistează furnizarea apei potabile la Cumpăna astăzi, 6 august
RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet
Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Constanței, din localitatea Cumpăna, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi – 06 august 2026.
Potrivit anunțului RAJA Constanța, sistarea are loc în intervalul orar 18:00 – 23:00. Sunt afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitatea Cumpăna.
Atragem atenția că, după reluarea furnizării, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă, ocazional, pot apărea modificări ale aspectului apei (turbiditate și culoare). În această situație, recomandăm evitarea consumului în scopuri potabile până la limpezirea completă a apei.