Ședință de lucru a operatorilor regionali furnizori de servicii de alimentare cu apă și canalizare din cadrul Asociației Române a Apei
Asociaţia Română a Apei este o asociaţie autonomă, patronală şi profesională, înfiinţată la 15 iunie 1995 sub denumirea de Comitetul Naţional al Producătorilor şi Distribuitorilor de Apă din România. În 1999 îşi ia denumirea actuală, iar în 2003, pe lângă atributele profesionale, preia şi responsabilităţile patronale. Printre obiectivele principale şi formele de activitate ale Asociaţiei se numără şi iniţierea, elaborarea şi promovarea strategiilor şi a programelor de investiţii; sprijină introducerea progresului tehnic şi ştiinţific în domeniul apei şi asigură consultanţa tehnică, managerială şi cooperarea internaţională. Toate aceste acţiuni sunt coordonate de diferite comisii de specialitate din cadrul A.R.A., comisii care se întrunesc trimestrial pentru a rezolva eventualele probleme apărute, dar şi pentru a promova şi pune în aplicare noi programe şi idei de dezvoltare.
În perioada 26 – 28 august 2019, la Constanta se desfasoara ședința de lucru a operatorilor regionali furnizori de servicii de alimentare cu apă și canalizare din cadrul Asociatiei Romane a Apei.
Presedintele ARA – Stroe Felix a prezidat ședinta din data de 27.08.2019, întâlnire la care au participat: ministrul Fondurilor Europene – Roxana Mînzatu, reprezentantul Comisiei Europene – DG REGIO – Carsten Rasmunsen, secretarul de stat Ministerul Fondurilor Europene – Cezar Caleap, presedintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunale (ANRSC) – Ionel Tescaru, directorul general AM POIM – Cătălin Bălan, dar și reprezentanții celor 43 de operatori regionali, membri ARA.
În cadrul discuțiilor, au fost dezbătute și analizate problemele de natură legislativă, instituțională sau financiară cu care se confruntă operatorii regionali în implementarea Programului Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020. Ministrul Fondurilor Europene – Roxana Mînzatu a declarat că: “Este imperios necesar a se conjuga toate eforturile pentru accelerarea absorbției fondurilor europene, atât de necesare în realizarea investițiilor vitale cetățenilor, investiții care să asigure cetățenilor accesul la serviciile publice de alimentare cu apă si de canalizare. Este de neînțeles cum, unele din unitățile administrativ teritoriale, beneficiarii finali și proprietarii acestor investiții blochează implementarea realizării POIM 2014-2020”.
Reprezentanții operatorilor regionali au declarat că fără măsuri concrete din partea autorităților centrale, fără implicarea activă a autorităților locale, Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 nu va avea șanse de reușită, iar efectele negative le vor suporta tot cetățenii.
În urma discuțiilor, s-a concluzionat că, pentru consolidarea sectorului de apă și apă uzată din România, este imperios necesar apariția unui act normativ care să legifereze “Direcțiile strategice de dezvoltare a serviciilor de apă și de canlizare”, iar sectorul de apă și canalizare să fie declarat sector de importanță strategică pentru România.
“Sunt convins că prin implicarea tuturor factorilor de decizie, dar și prin multă muncă din partea operatorilor, România poate să absoarbă mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată”, a declarat Președintele Asociației Române a Apei – Felix Stroe.