Sindicaliștii de la Șantierul Naval Mangalia au decis: pe 22 martie, vor protesta în fața Ministerului Economiei!
Președintele Sindicatului Liber ”Navalistul”, Laurențiu Gobeajă a declarat pentru ”Ediția de Sud” că a stabilit data protestului anunțat săptămâna trecută. Astfel, salariații DMHI vor participa la mitingul organizat de sindicat în fața Ministerului Economiei, joi, 22 martie, în intervalul orar 12.30 – 14.30.
O dată cu luarea deciziei, organizatorii au strâns semnături ale angajaților pentru a se convinge că demersul este agreat de aceștia. Până în prezent, s-au strâns peste 300 de semnături, listele rămânând deschise.
Liderul sindicatului spune că a epuizat toate demersurile pe care le avea la dispoziție, s-a deplasat de două ori la Ministerul Economiei, a trimis adrese și scrisori la mai multe instituții publice, însă nu a obținut niciun rezultat. ”Vreau să atragem atenția asupra situației extrem de dificile a șantierului și a incertitudinii în care se află salariații de luni bune. După cum se știe, în luna decembrie a anului trecut, reprezentanții SN 2 Mai în AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) au votat împotriva exercitării dreptului de preemțiune, blocând acordul cu Damen, care la rândul lui, se înțelesese cu DSME în vederea preluării pachetului majoritar de acțiuni de 51%. Astfel, ceremonia stabilită de Damen pentru data de 21 decembrie a fost anulată, olandezii părăsind șantierul și chiar țara până după sărbători. De la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, Damen a reluat negocierile cu ministerul, însă, din păcate, nici până acum nu a rezultat ceva palpabil, salvator pentru șantier. M-am deplasat de 2 ori la Ministerul Economiei și de fiecare dată am primit asigurări că această criză se va încheia curând. Iată, că acest lucru nu s-a întâmplat, salariații pleacă în număr destul de mare, iar problemele noastre se agravează pe zi ce trece. Pentru organizarea acestui protest au semnat atât membrii de sindicat, cât și cei care nu fac parte din această structură. Astfel, la miting vor participa câteva sute de angajați, iar transportul va fi asigurat de sindicat.”
Laurențiu Gobeajă a declarat că ulterior, va fi organizat un protest și la Mangalia, unde speră să participe nu doar angajații, ci și comunitatea locală.