21 mai 2024

Șofer drogat, la Mangalia. Pasagerul pe care îl avea în mașină avea asupra lui canabis si un grinder

Droguri

Droguri

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 02.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Lavrion.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 32 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost descoperit un pliculeț în care se aflau 17 pastile susceptibile a avea efecte psihoactive.

De asemenea, pe locul din dreapta al autoturismului a fost identificat un bărbat, de 33 de ani. Asupra acestuia au fost descoperite o folie de aluminiu ce conținea o substanță vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive, un grinder și mai multe filtre pentru țigarete.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, urmează a fi sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, potrivit competenței.