24 noiembrie 2024 15:37

Starea educaţiei la Mangalia

Comunicat ALDE-Mangalia

An de an se iscă o sumedenie de discuţii legate de bugetul acordat de Parlament Educaţiei: 2 sau 3 sau 4 % din PIB. Ceea ce se uită mai mereu, legat de învăţământul preuniversitar este faptul că acest buget ar putea fi şi de 15 % din PIB şi tot nu se va putea rezolva nimic, cel puţin la Mangalia. Căci, în afară de cheltuielile cu salarizarea (fonduri care vin de la Ministerul Educaţiei) restul cheltuielilor necesare bunei funcţionări a învăţământului preuniversitar vin de la bugetul local.

 

ALDE-Mangalia consideră că valoarea procesului de educaţie într-o comunitate relativ mică aşa cum este cea din Mangalia este determinată de patru factori: valoarea individuală a fiecărui elev, valoarea educaţiei oferită acasă de către părinţi, valoarea individuală şi colectivă a corpului profesoral şi, la fel de important, gradul de  implicare al autorităţii locale în acest proces.

Ca formaţiune politică, ALDE-Mangalia nu poate interveni asupra primilor trei factori, dar are puterea să determine cea de-a patra dimensiune, a implicării autorităţii locale.

Am vrea mai multă securitate a copiilor în interiorul şi în jurul şcolii, dar asta nu se poate atât timp cât fondurile alocate de la buget pentru pază sunt, în fiecare an, la limita penibilului.

Am vrea ca elevii din ciclul superior să nu-şi mai cumpere manualele, culegerile şi cărţile necesare, dar asta nu se poate fără alocarea fondurilor necesare pentru bibliotecile şcolare.

Ne-am dori ca preşcolarii să aibă un spaţiu cât mai apropiat de cel familial în creşe şi grădiniţe. Dar plitele, frigiderele, paturile, lenjeriile (şi altele) sunt cele pe care şi le permit din fondurile insuficiente alocate de la bugetul local.

Ne-am dori ca şcolarii să se dezvolte armonios prin practicarea unui sport, dar asta nu se poate fără o alocare decentă de fonduri pentru întreţinerea terenurilor şi sălilor de sport ale şcolilor.

Ne-am dori ca tinerii noştri să beneficieze de un Centru pentru activităţi extraşcolare, un fel de Palat al Copiilor, acolo unde să fie grupate şi dezvoltate toate talentele lor! Dar cu o administraţie locală slab pregătită academic, o administraţie locală care nu este dispusă să investească în educaţie, asta nu se poate !

Ne-am dori ca elevii să nu mai înveţe în săli nezugrăvite, cu igrasie, înghesuite sau cu bănci vechi şi rupte. Am vrea să avem şi pentru copiii noştri tablete electronice sau alte facilităţi moderne de studiu. Dar asta nu se poate fără o anumită „aplecare” faţă de studiu, fără o minimă morală în abordarea învăţăturii.

Am vrea să nu mai existe „fondul clasei” şi si toate cheluielile necesare sa nu mai fie suportate de parinti.

Căci, un lucru trebuie să fie clar: toate aceste lucruri cad în sarcina autorităţii locale. Să fiţi convinşi că „dragostea faţă de carte” este direct proporţională cu sumele propuse de către fiecare primar sau orice altă autoritate locală pentru domeniul educaţiei.

La începutul lunii februarie 2016, în momentul prezentării proiectului de buget de către actualul executiv, am avut curiozitatea să comparăm bugetele alocate educaţiei de către diverse oraşe din ţară, oraşe de mărimea Mangaliei. Astfel am putut sesiza că oraşe precum Dorohoi, Bârlad, Caracal, Mizil sau Mediaş alocă între 5,5% şi 7% (!) pentru dezvoltarea copiilor.

În Consiliul Local am reuşit, pentru 2016, în ciuda opoziţiei clare a primarului Mangaliei (care propusese un cuantum de 4,18%), să alocăm aproximativ 7% din buget pentru educaţie (în afară de cheltuielile cu salarizarea, fonduri care, după cum spuneam, vin de la Ministerul Educaţiei).

Dar nu vrem să ne oprim aici !

Liberalii şi conservatorii din ALDE-Mangalia au demarat o serie de discuţii cu partenerii noştri politici din municipiu (cu cei cu care se poate avea un dialog) şi, drept concluzie, s-a creionat ideea unei susţineri durabile a educaţiei din Mangalia. Astfel, credem că menţinerea unui prag minim de 6-6,5 % din bugetul local pentru educaţie, pentru o perioadă de trei ani este fezabilă. Vom oferi astfel educaţiei o perioadă clară de timp pentru a-şi reveni după subfinanţările crunte din anii precedenţi şi vom re-crea baza materială dedicată copiilor şi profesorilor. După perioada de trei ani pe care o propunem vom face o analiză de impact şi vom decide, împreună cu profesorii şi părinţii drumul de urmat.

ALDE-Mangalia nu este de acord cu opinia unora precum că „fondurile Mangaliei se duc pe educaţia unor copii care nu sunt din Mangalia”, cu alte cuvinte a elevilor din Albeşti, Limanu, 23 August, Pecineaga, Dulceşti, Cotu-Văii etc.

Dimpotrivă, aşa cum ne dorim ca Mangalia să devină un pol naţional de dezvoltarea culturală, aşa ne dorim ca Mangalia să atragă cât mai mulţi tineri dornici să înveţe, să devină un pol regional al educaţiei.

Oraşul va avea astfel viaţă intelectuală, va trăi şi îşi va creşte generaţiile viitoare.