23 noiembrie 2024 14:43

Staţiunea Saturn are cu 16% mai mulţi turişti decât aceeaşi perioadă a anului trecut

IMG_2306Conducerea THR Marea Neagră are motive de bucurie, deoarece hotelurile pe care le deţine se bucură, în această vară, de un mai mare succes comparativ cu acelaşi interval al sezonului trecut. După cum se ştie, staţiunea Saturn reprezintă o atracţie nu doar pentru băile de soare, ci şi pentru bazele de tratament balnear de care dispune. Cea mai renumită bază de tratament se află în Hotelul de trei stele, Hora, unde pacienţii asiguraţi, dar nu numai, beneficiază de patru proceduri/zi, timp de 10 zile. Aici, se tratează diverse afecţiuni, cele mai multe fiind cele reumatologice.

Directorul general al THR Marea Neagră, Virgil Stan ne-a declarat că prioritare în această perioadă sunt două obiective. „Pe de o parte, ne dorim să creştem calitatea serviciilor pe care le oferim, iar pe de altă parte, dorim ca vara viitoare să găzduim un număr mare de turişti din Israel. În prezent, cei care ne-au rămas fideli sunt turiştii germani care vin la noi atât pentru procedurile din bazele de tratament, cât şi pentru curele cu Gerovital, renumite pentru eficienţa lor în domeniul înfrumuseţării”, a declarat directorul general, Virgil Stan.

Două unităţi de cazare din Saturn şi Eforie Nord au primit un plus de confort

Directorul administrativ al societăţii, Linica Stan a declarat pentru „Ediţia de Sud” că în prezent, în unităţile de cazare din Saturn se află pentru vacanţă şi tratament balnear peste 4.000 de turişti, marea majoritate români, cărora li se adaugă şi un număr restrâns de nemţi. Aşa se face că în proporţie de 50%, capacitatea hotelurilor este ocupată, dar în perioada imediat următoare numărul vizitatorilor se va mări considerabil. „THR Marea Neagră are un număr de 13 hoteluri în staţiunea Saturn, 3 în Venus, 1 în Neptun, 4 în Eforie Nord, iar alte 3 în Eforie Sud. Ne bucurăm că acest sezon a început mai bine decât cel trecut şi estimăm ca numărul celor care ne vor vizita să fie foarte mare vara aceasta. Ca o noutate pentru clienţii noştri, doresc să hotel_cleopatra-31-410x3111amintesc faptul că un corp al Hotelului Narcis din staţiunea Saturn a fost complet renovat şi modernizat. Confortul din camere este, în momentul de faţă, de trei stele, însă unitatea a rămas la 2 stele, deoarece nu a fost reparat integral. Acest lucru se va realiza în această toamnă, astfel că sezonul viitor Hotelul Narcis va urca la 3 stele. De asemenea, a fost modernizat Complexul Bran Brad Bega care oferă, în prezent, un confort de 4 stele, fiind situat în staţiunea Eforie Nord”, a declarat directorul administrativ al societăţii, Linica Stan.

Referitor la turismul ce se derulează în sudul litoralului, proaspătul director general al THR Marea Neagră, Virgil Stan, este de părere că staţiunile stau prost la capitolul posibilităţi de distracţie. „Din fericire, s-a deschis un parc de aventură în Neptun, dar ar fi utilă construirea a cel puţin două parcuri acvatice atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. O surpriză plăcută o constat la Venus, staţiune care a devenit net superioară Neptunului, de exemplu, deoarece găzduieşte multe hoteluri de 4 stele, cu dotări extrem de atractive pentru turişti. Să sperăm că nu peste mulţi ani şi zona Neptun-Olimp va fi relansată, astfel să strălucească ca odinioară, deoarece este păcat de potenţialul pe care îl are”, a mai spus directorul THR Marea Neagră, Virgil Stan.

1 thought on “Staţiunea Saturn are cu 16% mai mulţi turişti decât aceeaşi perioadă a anului trecut

  1. Domnule Stan, de ce nu spuneti ca aceste proiecte despre care vorbiti au fost finalizate de domnul Zamfir?De ce nu recunoasteti ca nu faceti nimic altceva decat sa va folositi de munca altcuiva? Doamna Stan, cum va merge hotelul din Saturn?Toate bune?

Comments are closed.