Stroe Felix: „Am învățat și am muncit mult și din greu. Și am reușit!”

– Cine este Stroe Felix, unde… și când a apărut el?
– Stroe Felix: Sunt născut pe 25 decembrie 1955, în sfânta zi de Crăciun, în Valea Teancului, comuna Vernești, o mică localitate din județul Buzău. Se află pe valea râului Buzău, la ieșirea dintre dealurile subcarpatice. Datează dinaintea secolului al XVII-lea, când era în proprietatea familiei Greceanu, și în localitate au trăit frații Șerban și Radu Greceanu, care au scris o parte din operele lor acolo. Tot în Vernești își are originea familia Marghiloman.
– Vă e dor de locurile natale?
– Părerea mea este că zona județului Buzău e cea mai subevaluată din punct de vedere turistic, din toată România! Pentru mulți și pentru mine, e mai frumoasă decât Valea Prahovei! Județul este situat pe suprafața a trei zone: muntoasă, deluroasă și de câmpie, de aceea are un imens potențial turistic. Aici se află celebrii vulcani noroioși din Berca și Scorțoasa, Focurile Vii din Lopătari, Lacul „fără fund” din munții Siriului, platoul carstic salin de la Meledic, așezările rupestre din munții Buzăului, babele de la Ulmet, cascada Cașoca, stațiunea Sărata Monteoru… Locuri minunate, care merită vizitate măcar o dată în viață. De toate mi-e dor! Mai merg din când în când, dar timpul nu îmi permite.
– Deci, v-ați petrecut copilăria la țară. Dar liceul l-ați făcut în reședința de județ…
– Am urmat Liceul B.P.Haşdeu din Buzău, între 1970 și 1974, o unitate de învățământ istorică! A luat ființă în 1867, clădirea fiind construită pe un teren care a aparținut Mănăstirii Banului, și a purtat numele de Gimnaziul Tudor Vladimirescu, până în 1875. Din 1873, aici a funcționat prima bibliotecă din oraș. George Emil Palade – biolog, medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină – e absolvent al liceului Hașdeu! Iar marele istoric Constantin Giurescu i-a fost director, chiar la începutul secolului… A fost o perioadă în care m-am străduit și am învățat serios.
– De acolo ați ajuns la Academia Navală Militară Mircea cel Bătrân Constanţa. Cum așa?!
Mi-am dorit să fiu militar de carieră. Într-o zi, învățătorul ne-a întrebat ce vrem să devenim ca adulți. O fetiță a spus că vrea să fie croitoreasă, un alt copil, un băiat, a spus că vrea să fie șofer. Eram 12 copii, eu știam să citesc de la cinci ani, pentru că părinții mei sunt învățători. Și când m-a întrebat pe mine, eu i-am spus învățătorului… Văzusem pe ziarul bunicului meu pe ministrul apărării naționale. Era un om frumos, un bărbat frumos, un om tânăr, și m-a impresionat pe mine, asa cum era el îmbrăcat în uniformă. Și când m-a întrebat învățătorul meu ce vreau să mă fac, am zis: „Domnu’ învățător, când voi fi mare vreau să fiu ministrul Apărării Naționale!” Pur și simplu, săracul om s-a blocat. Nimeni din satul nostru nu-și mai propusese să fie ministrul apărării naționale!?
Și, cu îndârjire m-am gândit toată viața mea să învăț când a fost de învățat, să muncesc serios când a fost de muncă. Așa am făcut între 1974 și 1978 Academia Navală Militară Mircea cel Bătrân Constanţa, facultate de comandă și stat major absolvită la excepțional ca șef de promoție, iar mai apoi în perioada 1985-1987 am absolvit cu media 9,45 Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, Facultatea de comandă şi stat major. Toate, la timpul lor.
Chiar și în 2001 am urmat un Curs de administraţie publică locală organizat de Uniunea Europeană, la solicitarea Ministerului Administraţiei Publice. Sunt coautor al lucrărilor „Simulări manageriale prin modelare matematică şi tehnici FUZZY”, lucrare pentru care a primit Premiul Academiei Române pe anul 2010 la secțiunea „Stiințe economice, juridice și sociologice” și „Bazele managementului în administraţia locală şi serviciile comunitare de utilităţi publice”.
– Și nu v-ați oprit aici…
La absolvirea Academiei am fost numit comandant pe navă militară. Din cariera mea militară de 17 ani și jumătate, 14 ani și jumătate au fost pe linie de comandă și stat major.
După ‘90 mi-am dat demisia. Am vorbit pe larg, cu alte ocazii, care au fost motivele. Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei înființat în ianuarie 1990 cerea demisia generalului Nicolae Militaru, ministru al Apărării. S-a dorit o lovitură „de palat” în Armata Română, dar nu s-a reușit, s-a prăbușit repede. În schimb, armata era nefinanțată, deprofesionalizată. Și atunci mi-am dat demisia. În demisie scria așa: ”Prin prezenta solicit trecerea în rezervă prin demisie. Voi purta întotdeauna respect și considerație instituției în care am crescut și m-am format ca om, instituție pe care o voi apăra întotdeauna, nu o voi huli și nu o voi denigra niciodată”. Atunci, în 1992, dacă aveai puțină inițiativă multe lucruri puteau să fie abordate. Nu era concurența de astăzi. Și mi-am propus să particip la construirea capitalismului din România. Am muncit mult și din greu.
– Ați avut o „filozofie de viață” încă de tânăr? Ați știut, ați conștientizat de unde veniți și încotro vă îndreptați?
– Am fost pe cont propriu de mic. Mi-am dat seama că viața mea va depinde exclusiv de eforturile mele și cât de bine și de mult voi munci. Și de cât de bine voi învăța la școală, nu numai față de ceilalți. N-am blamat niciodată sistemul, pentru că totdeauna depinde de puterea noastră de a ne remodela, adapta, evolua. Să ne adaptăm la condițiile pe care ni le oferă societatea, indiferent cum s-ar numi ea. Societatea nu e niciodată „dreaptă”. Putem doar încerca s-o facem mai bună.
– Cum ați cunoscut-o pe partenera dvs. de viață? Singura! A fost „dragoste la prima vedere”?
– Eram în anul III la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” cînd am cunoscut-o pe soția mea, Elena Maria. Ea era la Buzău, eu la Constanța. Era elevă a școlii post-liceale de acolo. Am corespondat timp de doi ani – cred că ne-am trimis aproape 600 de scrisori fiecare. Scriam aproape zilnic.
Ne-am propus unul altuia să ne oficializăm relația abia după ce absolvim, și nu oricum: fiecare ca șef de promoție. Și chiar așa s-a și întâmplat, amândoi am reușit! Ne-am căsătorit în 1978 și imediat ne-am mutat la Mangalia – acolo aveam repartiția. Am stat într-o locuință de serviciu modestă… În februarie 1979, acolo s-a născut băiatul nostru, Cosmin. Abia după o lună am primit o locuință nouă. Când a născut Elena, m-am dus la spital cu frezii și o mulțime de prăjituri. Și, ca să nu se turtească, le-am protejat cu o oală goală, pentru ciorbă! 🙂 M-am simțit foarte mândru.
– A fost genul de căsnicie, de relație perfectă? Cum a evoluat relația dvs. de-a lungul anilor?
– Soția mea a știut din primul moment că toată viața voi pune cariera și munca pe primul plan. Și a înțeles. Niciodată n-am fost un soț „normal”, n-am ajuns niciodată acasă la patru-cinci după amiaza, să mă schimb și să mă așez în fața televizorului. Toată activitatea mea și eventualul succes mi-au afectat familia – și în bine, dar și în rău. Din 1982 ne-am mutat la Constanța. Am început să activez în cadrul Comandamentului Marinei Militare. Am schimbat trei locuințe de serviciu până ne-am putut lua o casă.
După 1989, viața a intrat într-o altă etapă, din toate punctele de vedere. S-au schimbat perspective, priorități. Lucrurile pentru care merita să avansezi ierarhic nu mai păreau atât de importante. În plus, în august ‘90 s-a născut și fetița noastră, Iulia. Problemele structurale și de fond din armată erau grave. Se dorea o reformă, dar era viciată. Ca dovadă, diversele inițiative „civice” au fost abandonate. Generalii se certau și se turnau între ei. Mi-am prezentat demisia, conștient fiind că nu voi mai avea voie niciodată să mă întorc în armată. Am decis să intru în afaceri, să contribui la „construirea capitalismului în România” și să clădesc un viitor mai bun și mai sigur familiei mele.
– Ați reușit „din prima” în afaceri?
La început a fost foarte greu. Încet-încet am reușit să construim niște afaceri. Am fost de exemplu director la o fermă de animale particulară. Mi-am luat inclusiv lecțiile de umilință cu demnitate. Am traversat perioade grele, pe care unii le-ar considera stânjenitoare, cu mult curaj. Au fost și ani de sacrificiu și nesiguranță, inclusiv sau mai ales financiară. Ne-am asumat. Am făcut sacrificii – și familia, și eu. Încet-încet, cu multă muncă, afacerile au prosperat. Apoi am intrat în administrația locală și centrală. În administrație, disciplina militară mi-a fost de mai mare folos: rigoare, seriozitate, ținerea cuvîntului, consecvență.
– Aveți și hobby-uri, activități care vă mai deconectează?
– Citesc. Am citit enorm, dintotdeauna. Și acum, când am mult mai puțin timp, am noptiera de lângă pat plină de cărți. Mă informez permanent – îmi plac istoria, analiza militară și politică, comentariile literare, beletristica. Ascult și muzică, toate genurile. Mi-aș fi dorit să călătoresc mai mult, și nu în interes de serviciu. Pentru mine nu prea există concediu… Poate mai târziu, cine știe.
– Vă mulțumim și succes!

Comandat de PSD, filiala Constanta, CMF 21200019