22 noiembrie 2024 23:48

Sute de pomi plantaţi de voluntari la intrarea în Limanu

IMG_1414Un grup de voluntari din Limanu, Mangalia şi din Constanţa au participat la o „sesiune“ de plantare de puieţi de salcâm în zona aridă de la intrarea în comuna din sudul litoralului. Evenimentul a fost organizat în preajma Zilei Pământului, sărbătorită pe 22 aprilie. Toţi voluntarii au fost „convocaţi“ prin Facebook.

Iniţiativa împăduririi intrării în Limanu aparţine lui Constantin Măcău, locuitor al comunei. Pentru a dovedi că ţine la localitatea sa de baştină şi pentru veni în sprijinul autorităţilor locale, ajutând la fixarea solului din zona de pantă, Constantin Măcău a decis plantarea a circa 500 de puieţi de copaci. „Puieţii ne-au fost oferiţi, gratuit, prin amabilitatea Regiei Autonome de Drumuri şi Poduri. Am fost sprijiniţi de Primăria Limanu, care ne-a oferit o maşină de Pompieri, cu care am udat pământul pregătit pentru plantare. Pe 75% dintre participanţi i-am întâlnit, astăzi, pentru prima oară“, ne-a declarat Constantin Măcău.

Contrar previziunilor meteorologilor, participanţii la activitate au avut parte de o vreme excelentă. Aşa se face că, aproape 60 de voluntari, cu vârste cuprinse între şase luni şi 70 de ani, au plantat, timp de mai multe ore, sutele de copăcei.

Voluntarii spun că îşi doresc astfel de activităţi şi la Mangalia, la care să participe mult mai mulţi cetăţeni ai oraşului.

IMG_1419