Consilierii locali din Pecineaga sunt chemați în ședință ordinară. Iată ce proiecte vor fi dezbătute

Locuitorii comunei pot face, deja, programări, la numărul de telefon – apel, mesaj sau WhatsApp 0784.77.13.14.
Organizatorii transmit și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească animăluțele aduse la sterilizat:

An de an, evenimentul se bucură de o participare tot mai numeroasă din partea locuitorilor din zonă, dar și a celor veniți de la zeci, poate chiar sute de kilometri depărtare, pentru a admira atât câmpurile cu lavandă, cât și pentru a cumpăra produsele bio din flori.
Festivalul Lavandei, un concept marca ”Experiențe Dobrogene”, are loc pe câmpurile mov deținute de două familii din Pecineaga, Bălănică și Todor. Pentru anul acesta, în câmpurile alb/mov, au fost amenajate mai multe decoruri, special pentru a vizitatorii care doresc o fotografie de neuitat, de la mașini de epocă, la trăsuri și rame foto.
În cortul amenajat la intrarea în câmpul de lavandă veți găsi, pe lângă tradiționalele produse cosmetice sau de decor – ulei esential, apă de lavandă, sare, săpunuri, săculeți, semne de carte, pandantive, broșe, brățări și cercei din flori de lavandă imortalizate în rășină – și limonadă, fursecuri sau sucuri din levănțică.
Câmpurile cu lavandă vor putea fi admirate de iubitorii de frumos până pe 30 iunie.

În domeniul Religiei:
În domeniul Învățământului
În domeniul Sportului
În domeniul Culturii
În comuna Pecineaga avem un ansamblu popular.
În domeniul Administrației locale
Lichidatorul judiciar al Complexului de porci și Abator au scos la licitație aceste obiective și sunt șanse mari să se cumpere și vor crea noi locuri de muncă.
Lichidatorul judiciar al I.A.S. Pecineaga, ne-a anunțat că obiectivul a fost cumpărat de un investitor și va construi un parc cu panouri fotovoltaice pe o suprafață de 5 Ha.
Pe aceeași temă:

„Sunt câteva proiecte aflate în derulare, pe care vrem să le terminăm cât de curând. Printre acestea se numără aducțiunea de gaze naturale în satul Vânători și în Pecineaga, dar și construirea unei săli de sport.
Cu fonduri obținute în proiectul Anghel Saligny vrem să continuăm asfaltarea comunei Pecineaga și a satului Vânători. Proiectul este deja aprobat, trebuie să fim chemați să semnăm„, ne-a declarat Marian Makkai.
În acest moment, primăria Pecineaga are în derulare procedura de licitație, prin PNRR, pentru modernizarea Școlii Generale din localitate: „Ne dorim modernizarea sălilor de clasă și dotarea cu mobilier și aparatură IT„, spune Marian Makkai.
La această școală învață și micuții din satul Vânători, care sunt transportați la unitatea de învățământ cu un microbuz școlar.
Pentru aceștia, la Vânători va fi amenajat un parc de joacă.
După 8 ani de experiență în administrația locală, ca viceprimar și consilier local, am decis că este momentul să ridicăm ștacheta și să intru în cursa pentru funcția de primar al comunei noastre.
În acești ani, am avut onoarea de a lucra alături de voi, de a asculta nevoile si preocupările voastre și de a lupta pentru binele comun.
Experiența mea ca viceprimar, m-a învățat multe lecții importante și mi-a oferit o perspectivă profundă asupra problemelor cu care se confruntă comunitatea noastră.
Am plăcerea să-i mulțumesc domnului primar, Niculae Stan, pentru colaborare și sprijin. De asemenea, mulțumesc și echipei din primărie alături de care, am reușit să demarăm și să implementăm multe proiecte importante pentru oameni și comunitate.
Mai mult decât atât, doresc să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, dar și tuturor celor care m-au criticat. De la fiecare din voi am avut ce învăța.
Îmi doresc să fiu PRIMARUL TUTUROR, un om deschis și transparent, care să asculte opiniile și problemele fiecărui cetățean.
Avem încă mult de muncă, să continuăm tot ce am început în ultimii 4 ani și să demarăm noi investiții atât de necesare pentru noi toți.
Dragi prieteni, vă invit alături de mine să facem din comuna noastră, o comunitate de care să fim mândri!
Pe aceeași temă:
OFICIAL: Marian Makkai a intrat în cursa pentru primăria comunei Pecineaga din partea PSD

| Joi, 4 Aprilie 2024 |
|
||||||||||||
| Vineri, 5 Aprilie 2024 |
|