24 noiembrie 2024 4:20

Testare gratuită a consumului de alcool, la Sanatoriul Mangalia

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia organizează, miercuri, 5 iunie, o acțiune de evaluare și prevenire a consumului abuziv de alcool, cu ocazia Zilei Naționale a Consumului Personal de Alcool. Activitatea specifică se desfășoară în incinta Cabinetului de Psihologie din Pavilionul B, între orele 09:00 – 14:00. Acest demers se adresează tuturor celor interesați să își evalueze consumul personal de alcool, în baza unor criterii medicale și științifice. Persoanele care doresc să fie evaluate vor efectua un test AUDIT, instrument elaborat și validat de Organizația Mondială a Sănătății pentru diagnosticarea consumului de alcool într-o fază incipientă. Durata completării respectivului chestionar este de aproximativ 5 minute, iar interpretarea rezultatelor și recomandările specialiștilor ajută pacienții să se cunoască mai bine în privința consumului de alcool. Acțiunea are loc în aproximativ 250 de centre din 41 de județe și peste 100 de orașe, inclusiv București.

4 iunie 2019