Trei ani fără Roberta și Sebi: Filmul TRAGEDIEI din 2 Mai, care a îndoliat două familii și a impresionat o țară întreagă
Astăzi se împlinesc trei ani de la cumplitul accident rutier de la 2 Mai, în urma căruia au fost curmate viețile Robertei Dragomir și a lui Sebastian Olariu.
Șoferul vinovat, Vlad Pascu, care la data evenimentului avea 19 ani, a fost condamnat, definitiv, la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Filmul tragediei care a îndoliat două familii
Într-un raport al Corpului de Control al ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, se arată că, pe 18 august 2023, la 21.40, Vlad Pascu a fost oprit în trafic chiar de şeful Serviciului Rutier Constanţa. Comisarul-șef nu l-a sancţionat pentru lipsa semnului de începător și nu i-a ridicat plăcuţele de înmatriculare.
- La ora 00.40, s-a recepţionat un Apel 112, în care se făceau menţiuni privind modalitatea neobişnuită în care era condus autoturismul pe drumul public. Potrivit ministrului Predoiu, apelul a fost gestionat de un operator 112, un agent şef de poliţie şi dispecerul Poliţiei Mangalia, agent şef adjunct de poliție. “După preluarea apelului de urgenţă, nu au transmis datele suplimentare echipajelor din dispozitiv obţinute de la apelant şi nu au completat toate câmpurile fişei de caz 112, şi nici datele necesare privind soluţionarea evenimentului. Nu au raportat evenimentul conducerii”, a mai spus Predoiu.
- Pe 19 august, la ora 02.35, Pascu a fost depistat în trafic, dat în consemn. Un agent de poliție, în timp ce se deplasa cu autospeciala în care se mai aflau un plutonier şi patrula compusă dintr-un agent principal de poliţie şi un plutonier adjutant, în Vama Veche a depistat autoturismul.
„La acest moment procedural, conform raportului Corpului de Control, agentul de poliţie a încălcat prevederi legale, prin aceea că nu a ridicat plăcuţele, nu a pornit imediat dispozitivul portabil, body-cam-ul, acesta fiind pornit în momentul în care s-a efectuat testul de alcoolemie”, a spus ministrul.
- Predoiu a mai menţionat că agentul era obligat să îl ducă pe tânăr la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice, dacă nu a putut fi supus testării pentru substanţe psiho-active. Predoiu a precizat că “un agent şi un plutonier au efectuat şi controlul maşinii, iar în portiera stângă au fost găsite un pachet de ţigări în interiorul căruia era o ţigară confecţionată artizanal, parţial consumată, care conţinea o materie vegetală (..) specifică canabisului şi medicamente”. Cei trei tineri au fost lăsați să plece.
- Pe 19 august, în jurul orei 5.25, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, a avut loc un accident rutier. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe DN 39 şi ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani, şi un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniţi doi băieţi – de 19 ani, respectiv 20 de ani – şi o fată, de 20 de ani.Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină”, informa IPJ Constanţa.
Doi ani de procese. Părinți distruși, prezenți la fiecare termen de judecată
Au urmat doi ani de procese, la Judecătoria Mangalia. La fiecare termen de judecată, părinții lui Sebi și ai Robertei, dar și tinerii răniți și rudele lor, au fost prezenți în minuscula sală de judecată.
Au stat față în față cu Vlad Pascu. Au mers, de fiecare data, la locul accidentului, retrăind, din nou și din nou, moartea copiilor lor.
Ultima ședință de judecată de la Mangalia
La Judecătoria Mangalia s-au întâlnit toate părțile implicate în dosar: avocații lui Vlad Pascu, cei ai familiilor victimelor, dar și Vlad Pascu și părinții lui Sebastian și cei ai Robertei. Toți au putut să susțină ultimele pledoarii și să dea ultimele declarații în fața Claudiei Berevoescu, magistratul de caz.
Procurorul de caz, Vasile Iftinchi, a cerut pedepse la limita maximă prevăzută de lege, astfel: 7 ani pentru ucidere din culpă, 2,8 ani pentru vătămare corporală din culpă, 3,4 ani pentru conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe, 4,8 ani pentru părăsirea locului accidentului, cu un total de pedeapsă de 10 ani și jumătate.
În timpul pledoariei avocatului Adrian Cuculis, mamei lui Sebastian i s-a făcut rău și a ieșit din sala de judeactă. Imediat după aceasta a plecat și tatăl lui Sebastian.
Iată ce a declarat Adrian Cuculis: „Bunicii Robertei au vorbit, în timpul procesului, despre familie frumoasa pe care o aveau. Membrii familiei Dragomir avea o relatie solida. Vorbim despre o familie adevarată, nu inventată, așa cum mai găsim pe la alte procese.
Sora Robertei va trebui sa crească fara sora ei. Între frați există o legatură indestructibilă, dar Vlad Pascu a reușit să distrugă această legătură.
Pe lângă emoții, trebuie discutate vinovăția pe ambele laturi, civilă și penală. Părțile civile fac parte dintr-un întreg, dar au părțile lor specifice. Familia Dragomir, familia Robertei, ucisă în accident: bunici, părinți, soră. Când veți pronunța sentința pe latura civilă trebuie să aveți în vedere declarațiile date de familia Dragomir, dar și pe cele ale familiei Olariu, și cred că s-a văzut de către toată lumea care a fost durerea acestei familii.
Cineva s-a dus la morgă să recunoască, să identifice, cadavrul. Îmi cer scuze, dar trebuie să stabilim și astel de lucruri. O atitudine mai empatică a lui Vlad Pascu și a familiei lui ar fi ajutat cel puțin din punct de vedere moral. Când există un regret, simți că omul acela a înțeles ceva din ce a fost. Dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Copiii au fost găsiți pe caldarâm, rupți în două“, a adăugat avocatul Cuculis.
„Toți tinerii aceștia și-au văzut prietenul rupt în două și prietena cu capul sfărâmat”
Adrian Cuculis a dat vina și pe neputința autorităților, pe procurorii bucureșteni, care au știut ca tănârul avea o problemă cu drogurile, dar au preferat să nu facă nimic în acest caz:
„Neputința autorităților publice a făcut ca acest accident să aibă loc. Vlad Pascu era consumator de droguri și dacă autoritățile s-ar fi sesizat, doi copii nu ar fi fost morți, iar alți trei, răniți.
„Pe părțile civile Coniac și Ionescu i-ați văzut în sala de judecată. Al treilea tânăr rănit în accident a avut nevoie de șase zile de îngrijiri medicale. Cristina Ionescu voia să fie stuardeză. Ea va putea însă acum să funcționeze cu mâna la o capacitate de 70%. La o vârstă așa de tânără să ai o astfel de deficiență înseamnă să fii maginalizat. Toti tinerii aceștia și-au văzut prietenul rupt în două și prietena cu capul sfărâmat“, a mai spus Adrian Cuculis.
La rândul său, avocata familiei Olariu a solicitat aplicarea unei pedepse orientate către maximul prevăzut de lege pentru infracțiunile de care este acuzat Vlad Pascu: „Vă rugăm, onorată instanță, să aveți în vedere planșele foto de la producerea accidentului, nu pot vorbi despre durerea acestei familii. Trăiesc durerea de fiecare dată când vin la 2 Mai.
Vă rugăm să țineți cont că, în cauză, culpa este exclusivă a inculpatului. Copiii circulau pe un trotuar amenajat. Pe stânga ar fi circulat pe stradă. în dreptul unității militare trotuarul se întrerupe brusc, iar ei ar fi avut două posibilități: să traverseze sau să circule pe strada, ori să continue să meargă. Au continuat să meargă în șir indian. Nu poți să spui că, în cauză, este o culpă pasivă, ei nu aveau pe unde să circule“, a susținut reprezentanta familiei Olariu.
„Aveți în vedere, onorată instanță, că familia Olariu nu mai are viață. Valentin Olariu se trezește și merge la cimitir, după muncă se duce la cimitir, mama lui Sebi vorbește cu el încă, sora lui Sebi nu poate sta singură în casă. Nu mai poate circula singură. Suferința nu poate fi exprimată în cuvinte“, a adăugat avocat Daniela Ganea.
De partea cealată, toți cei patru avocați ai lui Vlad Pascu au susținut pledoariile de final.
Avocatul Adrian Beandeac a arătat că „în cursul procesului, s-au depus de către avocații victimelor cereri pentru schimbarea de încadrare juridică. Atât Parchetul, cât și reprezentanții părții civile au apreciat ce pedeapsă trebuie să pronunțați, onorată instanță. Vă revine sarcina de a vă pronunța obiectiv, raportat la fapte, dar și la conduita pe care a avut-o inculpatul Vlad Pascu. Am făcut eforturi prin intermediul unui mediator și am încercat să ajungem la o înțelegere în privința daunelor morale. Clientul meu, cu ajutorul familiei, a încercat să vină în sprijinul acestor victime, dar medierea a eșuat“.
„În cursul urmăririi penale, s-au achitat toate cheltuielile cu spitalizarea, dar și cele de judecată. Dumneavoastră, onorată instanță, veți stabili pedeapsa pe latura penală. Vă rog să luați în calcul probele de la dosar. Aș dori, de asemenea, să precizez ca a existat deschidere din partea familiei. Clientul meu nu are resurse să achite aceste despăgubiri care se pretind în cauză, sumele solicitate sunt imposibil să fie achitate“, a mai spus apărătorul.
Părinții tinerilor uciși, supărați pe afirmațiile avocatului Alin Trandafirescu
Avocatul Alin Trandafiresc a stârnit, din nou, rumoare în sala de judecată, atunci când a citat opinia expertului potrivit căreia tinerii nu ar fi circulat legal, în ciuda faptului că Daniela Ganea a arătat, anterior, că le-ar fi fost imposibil să meargă pe drum așa cum scrie la lege.
Avocatul Andrei Aurel Jean a opinat că adevăratul vinovat ar fi dealerii de droguri.
La finalul pledoariei avocatului, Valentin Olariu, i-a reproșat avocatului că a mințit atunci când a afirmat că Sebi ar fi fost beat, raportul medical efectuat în cauză dovedind faptul că băiatul a avut alcoolemie zero.
Vlad Pascu, pledoarie de final: „Am fost olimpic la matematică. Ce s-a arătat în mass media a fost peste puterea mea de înțelegere”
Vlad Pascu a declarat că, în celulă, a așternut pe hârtie, pe 12 pagini, o pledoarie proprie, fără ajutorul avocaților, în care și-a spus adevăratele gânduri despre ceea ce s-a întâmplat la 2 Mai, dar și ulterior accidentului.
„Azi a fost o ședință tensionată. Eu voi da socoteală de ce am făcut. În niciun fel ce aș spune nu va schimba faptele. Ca o idee spontană, am scris în camera de detenție circumstanțele care ar individualiza cauza și altfel față de ce s-a spus în media. Nu s-a spus, de exemplu, că am fost olimpic la matematică.
Nu am scris nimic din partea apărătorilor mei. Am scris singur. De multe ori am încercat să îmi creez apărarea. Am fost acuzat că nu am avut o conduită corespunzătoare în fața instanței. Nu am spus niciodată că dau vina pe un medic, de multe ori nu am fost de acord cu colegii avocați. Ce s-a întamplat cu mass media a fost mult peste înțelegerea mea. De aceea nici nu ma uit la TV. Nu mai pot da timpul înapoi, nu mai pot să nu mă duc la Vama Veche. Vă rog să mă scuzați dacă am părut arogant în fața dumneavoastră“, a mai spus Vlad Pascu.
„A fost scos din context când am spus că nu Vlad Pascu e de vină, ci părinții lui. S-a interpretat după cum a fost mai bine pentru Pascu. Am fost batjocoriți pe TikTok cu această ocazie“, a spus Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, extrem de emoționat și indignat.
Tatăl lui Sebi a mai spus că „domnul Trandafirescu (nr., avocatul) a spus că Sebi era îmbibat alcool, iar Vlad Pascu avea limite minime la valorile de droguri. Vlad Pascu ar fi crezut că a lovit o vacă sau o pasăre în accident. Nu voi uita niciodată. Râdeți, dar dacă era copilul dumneavoastră nu mai râdeați. S-a spus că Sebi era alcoolist … Vlad Pascu trebuie să își ia pedeapsa“.
Scrisoarea lui Vlad Pascu
- „Acasă eram martor al disputelor de dinaintea divorțului, iar la școală trebuia să fiu elevul model, ceea ce m-a făcut de mic copil să port un fel de mască în spațiul public, pentru a ascunde suferința, deoarece divorțul alor mei a implicat conflicte deschise, poliție, protecția copilului, ajungând chiar să stau o zi într-un centru de plasament, în ciuda averii părinților de ordinul sutelor de mii de euro”.
- „situația familială se degrada de la o zi la alta. Ai mei rămâneau plecați mai mereu, iar eu rămâneam singur și câte 3 săptămâni dar cu bani la dispoziție. Anturajul meu era unul toxic: era cool să să te etalezi”.
- „Drogurile în ziua de azi sunt mai accesibile decît băutura, pentru că acolo trebuie să demosntrezi că ești major. Drogurile sunt asociale cu ceva normal: într-o clasă de 26 de elevi, într-a noua, erau consumatori cinci elevi, ajungând la peste 13 într-a XII-a. Toată lumea, printre care și EU, aveam falsa abilitate de deducție că era imposibil să pățești ceva”.
- „Am venit cu tata din Olanda pentru un consult stomatologic. (…) Am văzut pe rețelele sociale o postare a zilei onomastice a unei prietene ce avea cazare la Vama Veche. Am decis să mă deplasez cu mașina până acolo. După ce ne-am plimbat cu Mercedesul, într-adevăr am depășit de cîteva ori limita legală. Am ajuns la cazare și am prizat ceva de pe o farfurie, ceva ce mi s-a zis că este ceva bun, bănuiam că o substanță psihoactivă. Nu a avut un efect resimțit puternic, m-am simțit doar amențit vreo 20-25 de minute”. În urma unui conflict izbucnit la cazare între participanții la petrecere, Pascu a plecat spre plajă, unde a primit o ofertă de cazare unde „aveau pastile de ecstasy și capsule cu peroxid de azot”.
- „După ce am stat la secția de poliție vreo două ore și am fost testat alcool-test, am fost condus către mașină. (…) Am decis să plec spre Constanța”.
Accidentul: „am simțit un impact puternic, parbrizul s-a prăbușit peste mine și volanul mi-a sărit din mână”
- „Conduceam spre Constanța și ascultam muzică și eram destul de obosit. La ieșirea dintr-o curbă am simțit un impact puternic, parbrizul s-a prăbușit peste mine și volanul mi-a sărit din mână. Nu m-am gândit că aș fi lovit o persoană, am oprit mașina după derapajul pe care l-am simțit și sunt încă surprins că am reușit să redresez mașina. (…)
Am dedus că am lovit vreun animal de talie mare ce ar fi încercat să traverseze strada. Am evaluat sumar daunele mașinii, m-am scuturat de cioburi, iar în gălăgia infernală ce o făcea motorul V8 al mașinii nu am auzit nimic să îmi atragă atenția și în starea aceea în care eram oricum speriat am decis să întirc spre cea mai apropiată localitate, deoarace nu puteam abandona mașina. Scriu cu dificultate pentru că acela urma să fie momentul conștientizării la ce s-a întâmplat”.
Vlad Pascu își amintește că a fost oprit de jandarmi, care i-au spus că a UCIS doi tineri. Tânărul spune că nu a crezut, inițial: „Le-am spus, vehement, să verifice, din nou și din nou, deși o parte din mine a început să creadă. La secție am văzut pozele cu cei decedați”.
„În fiecare zi mă gândesc la greșelile făcute în trecut, la atitudinea mea rebelă ce mi-a adus numai de pierdut.
Am ajuns la punctul unde să îmi reevaluez viața de la un capăt la celălat, să înțeleg că lucrurile mărunte trebuiau să îmi aducă fericire și împlinire, lucruri banale, precum o plimbare în parc sau o masă în familie alături de cei dragi.
(…) Poate că (această scrisoare n.r.) va reuși să contureze puțin persoana mea cu detalii reale, fapte și trăiri personale, necenzurate de media, opinii publice sau păreri personale ale anumitor persoane ce au ca subiect de discuție tragedia întâmplată, ce mă va marca, probabil, tot restul vieții!”
31 ianuarie 2025: VERDICTUL
„Admite apelurile formulate de părţile civile Olariu Mihaela, Olariu Valentin, Olariu Marin, Olariu Maria Selena, Olariu Maria, Tănase Andreea şi Dinu Gabriela, desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr.25/ 31.01.2025 pronunţată de Judecătoria Mangalia, şi rejudecând, respinge ca inadmisibilă introducerea în cauză în calitate de intervenient accesoriu a Fundaţiei Române pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, (FRAVA)
Admite apelul formulat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împotriva aceleiași sentințe și reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile Bârzan Darius-Dumitru, de la 50 000 euro la 20.000 euro.
Respinge apelurile declarate de către: Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, inculpatul Pascu Matei Vlad, părțile civile: Ionescu Cristina Ileana, Coniac Vlad Alexandru, Dragomir Cătălin Ştefan, Dragomir Livia, Dragomir Eva Teodora, Voinea Ruxandra, Voinea Marin și Bârzan Darius-Dumitru, împotriva sentinței penale nr.25/31.01.2025 pronunțată de Judecătoria Magalia, ca nefondate.
Respinge apelul declarat de către Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor (FRAVA), ca inadmisibil.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului şi perioada executată de la data de 31.01.2025 la zi.
Obligă inculpatul Pascu Matei Vlad la plata sumei de 2500 lei, părțile civile: Ionescu Cristina Ileana, Coniac Vald Alexandru, Bârzan Darius Dumitru, Dragomir Eva Teodora, Voinea Ruxandra, Voinea Marin, Dragomir Cătălin Ştefan, Dragomir Livia, la plata a câte 400 lei fiecare și Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, (FRAVA) la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei.
- Pe 21 august, Curtea de Apel Constanța menținea pedeapsa stabilită la Mangalia.
- Pe 16 decembrie, era respinsă o cerere de recurs în casaţie de la Curtea Supremă.
Monumentul tinerilor uciși, de la 2 Mai, martor tăcut al unei TRAGEDII ce a zguduit o țară întreagă
La ieșire din 2 Mai, spre Vama Veche, familiile Olariu și Dragomir au ridicat o troiță, în amintirea copiilor dispăruți. Troița a fost sfințită vara aceasta.
La fiecare termen de judecată, pe parcursul celor doi ani, familiile au venit la locul tragediei, pentru a aprinde o lumânare.
Lumânări și flori aduc și simplii trecători prin zonă, care au urmărit firul tragediei din dimineața lui 19 august 2023 și până azi.
Pe aceeași temă: