Ultima oră: Guvernul a aprobat construcția corvetelor pentru Armată: urmează să precizeze și pe ce șantier vor fi realizate acestea!
Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Vasile Barbu, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că proiectul de hotărâre privind circumstanţele şi procedurile specific aferente programului de înzestrare esenţial ”Corvetă multifuncţională” a fost aprobat în urmă cu câteva minute.
Potrivit lui Barbu, prin acest act normativ, Guvernul a stabilit condițiile și procedurile în vederea atribuirii unui acord cadru și a contractului aferent pentru furnizarea a patru corvete construite și dotate LA UN ȘANTIER NAVAL DIN ROMÂNIA, fără a preciza, însă, dacă este vorba despre șantierul de la Mangalia. Cu toate acestea, ținând cont că șantierul naval de la Mangalia are atât dotări de ultimă generație, cât și cea mai mare capacitate de producție, este de așteptat ca DMHI să fie primul pe lista guvernanților în privința acordării contractului pentru cele patru corvete.
Același purtător de cuvânt a precizat că, mai multe amănunte referitoare la decizia Guvernului României, vor fi oferite în perioada imediat următoare, printr-un comunicat de presă.
Vom reveni.