19 mai 2024

Un tânăr din Vama Veche a fost condus, azi, pe ultimul drum. A murit la spital, după ce a fost bătut măr

Un tânăr din Vama Veche, Alexandru B., în vârstă de 32 de ani, a fost înmormântat, astăzi, după ce a decedat la spital. 

Potrivit martorilor, tânărul ar fi petrecut cu o rudă, un văr, amândoi consumând băuturi alcoolice. La un moment dat, Alexandru B. a fost auzit strigând de durere, iar o rudă a sa, care locuia cu el în curte, a alergat să vadă ce s-a întâmplat. Bărbatul era lovit la cap și pe trup, dar nu a fost dus, imediat, la spital.

Când a ajuns, în cele din urmă, pe mâinile medicilor, a fost prea târziu. A fost declarat decesul, iar, la necropsie, ne spun surse din poliție, cauza decesului ar fi fost aceea de etilism acut.

IPJ Constanța a transmis că: la data de 25 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 33 de ani, a decedat în Spitalul Județean Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.