20 iulie 2024 9:34

Vama Veche: Tineri prinși de jandarmi în timp ce fumau canabis

Droguri fum

Droguri fum

Seara trecută, în jurul orei 00:15, în timpul unei misiuni de patrulare pe plaja din stațiunea Vama Veche, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au observat, în dreptul unui bar doi tineri, cu vârste de 25, respectiv 20 de ani, care fumau o țigară ce emana un fum înțepător.

Acest fapt i-a determinat pe oamenii legii să-i legitimeze pe cei doi.

Tânărul a declarat în fața jandarmilor faptul că nu avea cunoștință despre țigara găsită de jandarmi asupra prietenei sale, iar fata a declarat că stătea cu prietenul ei pe plajă și „fuma o țigară ce conținea canabis”.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul secției de Poliție din Vama Veche, unde le-au fost întocmite acte de constatare pentru savârşirea infracţiunii de deţinere de substanţe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri), iar țigara găsită asupra lor a fost predată către organele de poliţie abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Le recomandăm pe această cale tuturor tinerilor care sunt dispuși să încerce astfel de senzații tari, să țină cont de faptul că, în conformitate cu prevederile legii 143/ 2000, Articolul 4, „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, CUMPĂRAREA sau DEȚINEREA de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani..”

Lasă un răspuns