VESTE BUNĂ: În două săptămâni bazinul de la Baza Pescăruș va fi dat în folosință

Paul Foleanu
De o tristă celebritate după ce primarul Cristian Radu l-a promovat pe TikTok în ciuda faptului că NU era funcțional, bazinul de înot de la Baza Pescăruș va fi dat în folosință în circa două săptămâni.
Anunțul a fost făcut de viceprimarul Paul Foleanu, care spune că apa bazinului a fost lăsată nefiltrată și este plină de alge:
„M-a întrebat multă lume ce se întâmplă cu acel proiect cu bazinul de înot, care tot a fost inaugurat și s-au făcut TikTok-uri pe acolo.
Am discutat cu cel care încă se ocupă de predarea celui activ așa zis “finalizat” către Direcția de Cultură. Sunt niște probleme care zic eu că în termen de două săptămâni maxim se vor rezolva și anume cu apa din acele bazine care nu a fost filtrată și care este plină de alge.
În două săptămâni cred că va fi deschis copiilor din municipiu Mangaria. Va trebui ca până atunci să aprobăm și un regulament prin care să stabilim niște taxe pentru acces la acele bazine de înot.
Mă gândesc și o să vă propun la momentul respectiv ca măcar 2 zile pe săptămână, sâmbăta și duminica, 4 ore, să le oferim elevilor care au carnet de elev în municipiu Mangalia acces gratuit.
În rest, accesul va fi contra cost, atât pentru tinerii care vor să folosească acele bazine, cât și pentru adulți.
Pentru că în primăria asta toată lumea s-a gândit până în prezent cum să cheltuie banii.
Va trebui să ne schimbăm optica și să ne gândim cum să câștigăm bani pentru primărie, astfel încât să acoperim aceste datorii care ne apasă”.