(VIDEO) ALERTĂ în județul Constanța! Hoiturile a sute de animale, alături de deșeuri cancerigene, descoperite de polițiști la Culmea
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au identificat, în urma unei sesizări, mai multe resturi de origine animală, în stare avansată de putrefacție, la ieșire din localitatea Culmea.
Descoperirea a fost făcută la data de 10 martie a.c., în jurul orei 21.00. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și ai unității administrativ teritoriale.
În urma cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că, pe un teren de aproximativ 10.000 de metri pătrați, se află abandonate resturi de origine animală, respectiv subproduse de origine animală nedestinate consumului uman, în stare avansată de putrefacție, precum și diverse deșeuri inerte (plăci de azbest, plastice, profile de aluminiu, anvelope auto, etc.).
De asemenea, au fost identificate 197 de crotalii auriculare de ovine și 24 de crotalii auriculare de bovine, fiind ridicate, de către reprezentanții D.S.V.S.A. Constanța, în vederea stabilirii trasabilității acestora.
Reprezentanții unităților administrativ-teritoriale au inițiat activitatea de ecarisare a terenului menționat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor, conform O.U.G. 92/2021, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea situației de fapt și a persoanelor responsabile de posibilul risc asupra mediului înconjurător, precum și luarea măsurilor legale care se impun.
