(VIDEO) Cu mai multe amendamente ale consilierilor PSD, USR și AUR a fost aprobată rectificarea bugetară: Suplimentări la salubrizare, iluminat public și Școala nr. 1

Consilierii locali au fost convocați, astăzi, 19 august 2025, într-o nouă ședință de urgență, pentru aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli. Cu mai multe amendamente ale aleșilor PSD, USR și AUR, rectificarea de buget a trecut cu majoritate de voturi.
Președintele de ședință, Lucian Vișa, a punctat și care au fost amendamentele aleșilor locali la propunerea inițială a primarului Cristian Radu:
“S-a propus de către domnul primar o rectificare de buget care a fost dezbătută în Comisia Economică.
Din multele modificări care erau, am selectat şi am refăcut câteva.
Am prevăzut sume în buget, pentru acele obligaţii pe care ne-am certat data trecută, obligaţii către bugetul de stat, ca să putem lua un certificat fiscal fără datorii, ca să poată să înainteze cele trei proiecte europene.
Am mărit la salubrizare cu 3 milioane de lei: cel puțin pentru două luni de zile, nu va mai fi nicio problemă.
Știți că iluminatul nu funcționează, așa că am pus o sumă de 860.000 de lei pentru mentenanța instalației.
Acum se va debloca, probabil, dacă dorește și domnul primar să fie iluminat public în oraș, se va debloca și se va semna cu contractul cu Gold-ul pe 5 ani și sperăm că nu să mai fie probleme nici pe iluminat.
De asemenea am mai dat niște bani la Școala nr. 1, care era Cenușăreasa orașului.
Faptul că doamna directoare a înțeles să vină la o ședință trecută a comisiei și să ne explice exact care este situația, am considerat că trebuie dată această sumă, circa 65.000 de lei.
A trebuit totuși să facem o creștere de venituri de 5 milioane de lei, pentru că riscam să dezechilibrăm alte sume adică să fie sumele alocate mai mici decât angajamentele.
Am preferat să le dăm, dar țintit, numai unde trebuie.
În comisie amendamentul s-a aprobat în unanimitate. Vă rog pe dumneavoastră dacă aveți ceva de comentat la proiect, s-o faceți și apoi să trecem la vot. Cu privire la proiect doamne președinte, aș vrea să informez pe domnul primar că toate punctele din adresa zic eu jignitoare pe care le-am transmis-o în cursul zilei de astăzi, au fost rezolvate”.
Paul Foleanu anunță că primarul va fi trimis în judecată pentru jignirile proferate pe TikTok la adresa consilierilor: „Noi suntem votați de cetățenii acestui oraș și suntem în slujba lor, nu a dumneavoastră!”
„S-au pus 3 milioane de lei la Salubrizare, astfel încât domnul primar să nu mai spună că din cauza Consiliului Local, stațiunile zac în mizerie.
I-am pus bani pentru iluminatul public, pentru care fac rapoarte din luna martie. Din două în două săptămâni, scrise.
Mangalia nu are un contract de mentenanță cu societatea Goldterm încheiat, fiind expirat cel vechi.
Și am înțeles acum, că în ultimele două luni că n-ar fi fost suficient bani alocați pe bugetul inițial al municipiului pentru a se putea încheia acest contract. Acum astăzi are 860.000 de lei în plus față de ce era alocat până în prezent.
Problemele orașului, noi consilierii încercăm să ne îngrijim să le rezolvăm.
Însă nouă ne lipsește pixul domnului primar cu care face plățile.
Din discuţiile cu doamna director economic, am înţeles că Municipiul Mangalia a plătit către Polaris, de la începutul anului şi până în prezent, suma de 500.000 de lei, datoria ajungând undeva la 8 milioane astăzi.
Domnule primar, această datorie nu este din anul 2025.
Dumneavoastră ne jigniți și ne faceți drogați. Ne faceți incompetenți. Ne faceți fără studii, uitând că, de fapt noi avem bună credință.
Noi suntem votați de cetățenii acestui oraș și suntem în slujba lor, nu a dumneavoastră.
Vom iniția în instanțele de judecată o acțiune privind răspunderea dumneavoastră delictuală, astfel încât instanța să constate că prin afirmațiile pe care le faceți, ne prejudiciați grav imaginea în oraș și vă înjosiți în așa hal, în a utiliza anumite cuvinte pe care, sincer, nu-mi stă în fire să le folosesc”.
Leonard Tănase (AUR): ”Am alocat bani suplimentar pentru salubrizare și pentru iluminatul public. Noi am aprobat toate propunerile primarului, de ce nu este iluminat, de ce nu este curat?”
Ce aș vrea să mai subliniez este faptul că la Salubrizare au fost alocați pe bugetul inițial peste 15 milioane de lei, exact suma pe care domnul primar a solicitat-o.
Deci câți bani a cerut la salubrizare, atâți a avut. De ce a plătit doar 500.000 de lei? De ce sunt gunoaiele pe străzi astăzi?
De ce nu funcționează Salubrizarea? De ce n-a achitat măcar datoriile din anii trei trecuți, este strict problema dumnealui.
Astăzi Consiliul Local a alocat bani pentru stingerea datoriilor la bugetul de stat, care în marea lor majoritate sunt penalități, tot din cauza faptului că domnul primar nu le-a plătit la timp, deși a avut un buget generos de peste 400 de milioane de lei anul trecut.
Am alocat banii își poate scoate certificate pentru proiectele UE.
Dacă nu va accesa aceste fonduri europene, este strict vina dumnealui.
Bani la salubrizare, pe lângă cere 15 milioane și ceva deja puse pe buget, am mai pus astăzi încă 3 milioane.
Deci sunt mai mulți bani decât s-au plătit anul trecut pe salubrizare. De banii ăștia domn primar, îngrijiți-vă să fie orașul curat!
Nu mai aveți nicio scuză.
Banii pe iluminat public au fost alocați pe bugetul inițial exact în cuantumul pe care l-a solicitat domnul primar.
De ce nu funcționează iluminatul? De ce spune că nu-i ajungă acești bani?
Vrem să funcționeze iluminatul. Dacă lucrurile astea nu se întâmplă, este strict vina domnului primar.
Asta vreau să fie foarte clar pentru toată lumea”.
Rectificarea de buget a trecut cu 18 voturi pentru si o abținere.
S-a abținut consilierul local PNL Leila Ali.