(VIDEO) Descoperire INCREDIBILĂ: Cum arată monumentul funerar de tip hypogeu, adus la lumină la Constanța

monument funerar de tip hypogeu
Un monument funerar de tip hypogeu, unic prin arhitectura sa în formă de cruce, a fost adus la lumină în Constanța, în cadrul necropolei romane târzii (secolele IV–V). Construit cu trei camere boltite de peste 2 metri înălțime și decorat cu tencuială pictată, monumentul amintește de mormintele din catacombe.
Descoperirea a fost datată în a doua jumătate a secolului al IV-lea, pe baza monedelor emise de împărații Constantius II și Valens. Importanța sa este uriașă: 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗺𝘂𝗹 𝗺𝗼𝗻𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁 𝘁𝗶𝗽 𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗶̂𝗻 𝗗𝗼𝗯𝗿𝗼𝗴𝗲𝗮 și deschide o nouă perspectivă asupra necropolei antice de la Tomis.
Dr. Constantin Băjenaru, coordonatorul cercetării arheologice, a oferit amănunte despre noua descoperire tomitană, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Constanța:
„Această descoperire s-a făcut la finalul lunii august. Este o zonă situată la aproximativ 300 de metri nord-vest de zidul de apărare a orașului antic, cel de pe bulevardul Ferdinand, în zona Fantasio.
În zona respectivă nu am descoperit doar acest mormânt. Noi am început prin a cerceta trei morminte de incinerație din perioada elenistică, o perioadă foarte bogată pentru istoria Tomisului, și mormintele noastre sunt găsite aici, care se datează secolurile III și II înainte de Hristos au un inventar foarte bogat: vase grecești, obiecte din bronz, monede. Astfel de morminte noi am găsit aproape în fiecare an și cred că în inventarul muzeului vor intra în perioada următoare peste 200 de piese din această perioadă.
Noi, pe lângă aceste trei morminte de epocă elenistică, am identificat încă două morminte de copii din perioada română târzie, contemporane, probabil, cu construcția de care vom vorbi mai departe, foarte mult răspândite în aceste cimitire, pentru că mortalitatea pe cum vă puteți imagina era foarte mare în acea perioadă.
Și acum construcția propriu-zisă: are un plan în formă de cruce, este orientată cu brațele lungi pe direcția vest-est și cu brațul scurt pe direcția nord-sud.
Este compusă din trei camere, care erau boltite în faza de construcție, dar care acum, evident, bolțile sunt prăbușite și noi am reușit să degajăm tot interiorul și să ne dăm seama despre tehnica de construcție și despre arhitectura acestui monument.
Este un monument de tip hypogeu, care are o intrare pe latura de sud și care conține aceste camere care sunt foarte înalte.
Cele trei camere conțineau nișe în care erau depuși defuncții. Din păcate, acestea au fost jefuite încă din antichitate.
Am găsit oasele unuia dintre defuncți, deși ar putea să fie doi, vom vedea la o analiză antropologică ulterioră, împrăștiate în camera centrală.
Mai există o șansă să găsim ceva neafectat după ce vom finaliza peretele de est al acestei construcții, care, dacă ar fi să facem analogie cu o biserică, ar fi amplasat în altarul unei biserici.
De ce este unicat în Dobrogea: planul acesta care este, până acum, noi nu l-am găsit în alte locuri, monumentalitatea sa, pentru că, v-am spus, se poate sta în picioare înăuntru și prezența acestor nișe, care sunt comparabile cu așa-numitele arcosolia, care sunt nișe în care se practicau înmormântările în catacombele romane”.